
Potrivit unor surse politice, PNL oferă UDMR un post de vicepreședinte al Consiliului Județean, postul de viceprimar în Cluj-Napoca, postul de viceprimar în Câmpia Turzii, postul de viceprimar în Huedin, precum și posturi de viceprimar în comunele în care PNL și UDMR pot face majoritatea. În mod normal, PNL poate impune singur ambii viceprimari în Cluj-Napoca, însă, din 2004, primarul Emil Boc a oferit unul dintre aceste funcții reprezentanților comunității maghiare. Primarul liberal și-ar dori să facă echipă în continuare cu viceprimarul UDMR Anna Horvath, care a reușit o performanță electorală bună pentru formațiunea sa politică.
În schimb, PSD este dispus să ofere UDMR ambele posturi de vicepreședinte al Consiliului Județean, precum și posturi de viceprimar în muncipiile Dej, Turda și Gherla, dar și în comunele în care PSD și UDMR pot face majoritatea. PSD însă nu poate oferi nimic la nivelul reședinței de județ, iar numărul comunelor controlate de social-democrați este mai mic decât cel al comunelor dominate de liberali.
Ofertele făcute de PNL și PSD vor fi discutate mâine de conducerea centrală a UDMR, care se va întruni la București. Decizia care va fi luată mâine la București ar urma să fie ratificată vineri, la Cluj, unde se va întruni Consiliul Permanent al UDMR.