Una dintre cele mai importante companii din domeniul turismului, Eximtur, a înregistrat după bilanţul estival, afaceri în scădere cu 20 la sută. Compania este condusă de fostul secretar de stat pentru Turism, Lucia Morariu, şi de soţul ei, fostul consilier local PNL, Radu Morariu.Conducerea agenţiei de turism estimează că cifra de afaceri a companiei ar putea ajunge, astfel, la 32 de milioane de euro, după ce, în 2008, Eximtur avea o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, scrie Ziarul Financiar, Ediţia de Transilvania. Reprezentanţii Eximtur au spus că au constatat un uşor reviriment în lunile iulie şi august, dar cred că adevărata relansare a afacerilor din acest domeniu se va produce în a doua jumătate a anului 2010 sau în prima jumătate a anului 2011. De asemenea, compania a înregistrat un declin accentuat în privinţa contractelor referitoare la turismul intern.
Related posts
-
Lucrări pe drumul Săcălaia – Jucu de Sus
Consiliul Judeţean Cluj a demarat ample lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul județean DJ... -
Cărți electronice de identitate pentru locuitorii din Feleacu
Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată... -
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România....
