Înfiinţarea unei întreprinderi mixte între concernul rus „Gazprom” şi compania „Naftohaz Ukraini” ar putea avea loc în condiţii paritare – a anunţat Biroul de Presă al concernului rus, în urma întâlnirii de lucru dintre preşedintele „Gazprom”, Aleksei Miller, şi ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Boiko, desfăşurată, vineri, la Moscova.Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă, în cadrul întâlnirii de la Moscova, Miller şi Boiko au discutat despre aspecte legate de examinarea propunerii referitoare la fuziunea dintre „Gazprom” şi „Naftohaz Ukraini”. Părţile au convenit că acest proces ar putea avea loc în etape. „Primul pas ar putea fi crearea unei întreprinderi comune a celor două companii în condiţii paritare, 50%-50%. Acum, însă, este necesară stabilirea listei activelor cu care ar putea veni în această întreprindere fiecare companie în parte” – a precizat şeful concernului rus „Gazprom”, Aleksei Miller. Reamintim că premierul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a propus, la 30 aprilie, în cadrul unei vizite la Soci, fuziunea „Naftohaz” şi „Gazprom”(Unian).