Florian Costache, preşedintele CES, susţine că scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI a fost transmisă Guvernului marţi, „cu acordul părţilor”, după ce luni a fost discutată de sindicate, patronate şi Executiv în CES. Costache susţine că marţi memorandumul cu FMI nu se află pe agenda CES.Memorandumul cu FMI nu va fi discutat marţi în Consiliul Economic şi Social (CES), documentul fiind transmisă săptămâna trecută Guvernului, care urmează să decidă miercuri dacă îşi asumă răspunderea pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, a declarat Florian Costache, preşedintele CES.
Costache a spus pentru MEDIAFAX că scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI a fost transmisă Guvernului marţi, după ce luni a fost discutată de sindicate, patronate şi Executiv în CES.
„Pe ordinea de zi de mâine nu există discutarea scrisorii cu FMI. Scrisoarea a plecat de la CES cu aviz cu acordul părţilor, urmând ca miercuri Guvernul să decidă dacă îşi asumă răspunerea pe măsurile din memorandum. Scrisoarea va fi transmisă din nou în CES dacă Guvernul nu decide să-şi asume răspunderea”, a spus Costache.
Premierul Emil Boc a anunţat, miercurea trecută, că Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Boc s-a întâlnit, vineri, cu organizaţiile patronale pentru discuţii privind scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, înainte ca documentul să fie aprobat de Guvern, după ce joi a discutat cu liderii sindicali.
Săptămâna trecută, plenul CES nu a reuşit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea către FMI.
Doar cei 15 membri ai Guvernului au votat pentru avizarea favorabilă a scrisorii, cei 15 membri de sindicat au votat pentru aviz nefavorabil, iar partea patronală a votat pentru aviz favorabil al scrisorii, dar cu modificări.
Astfel, s-a ajuns în situaţia în care nu există o avizare favorabilă sau nefavorabilă, ci una cu acordul părţilor.
În urma negocierilor cu FMI, preşedintele Traian Băsescu a anunţat, printre alte măsuri, că salariile din sectorul bugetar vor scădea cu 25% şi pensiile cu 15%, măsuri contestate de sindicalişti.
Luni, patronatele nu s-au mai înţeles cu privire la textul acordului cu FMI, UGIR-1903 si CONPIROM anunţând că nu mai susţin memorandumul, spre nemulţumirea Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.
Disensiuni au început să existe şi în rândul sindicaliştilor, care se ceartă pe ziua în care ar fi cel mai bine să se declanşeze grevă generală, în timp ce liderii principalelor partide de Opoziţie, PNL şi PSD, au divergenţe majore cu privire la textul moţiunii de cenzură.
În acest climat conflctual, Guvernul va trimite miercuri scrisoarea de intenţie către FMI.