Primăria și Consiliul Local Gilău și Casa de Cultură „Dumitru Sopon” Gilău, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” organizează sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 18:00, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național „In Memoriam Dumitru Sopon”.
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău și este dedicat memoriei îndrăgitului interpret de muzică populară Dumitru Sopon, una dintre vocile reprezentative ale folclorului transilvănean.
Ediția din acest an are o semnificație aparte, întrucât marchează împlinirea a 90 de ani de la nașterea artistului, născut la Gilău, la 21 martie 1936, precum și 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Prin acest festival, organizatorii își propun să contribuie la păstrarea vie a memoriei artistului și la valorificarea repertoriului tradițional pe care acesta l-a slujit de-a lungul carierei sale.
Programul artistic va reuni interpreți consacrați, laureați ai festivalului și tineri artiști. Pe scenă vor susține recitaluri Maria Marcu, Sava Negrean Brudașcu și Petre Petruse.
De asemenea, publicul se va bucura de Adriana Irimieș, împreună cu „Tinerii Tradițiilor Clujene”: Dragoș Câmpean, Decebal Câmpean, Ariana Fodor, Alex Crișan, Cristian Mezei Pop, Ștefan Suciu, Paul Sâmbotelecan, Larisa Gurzău și Paula Roberta Pașca.
La eveniment vor participa și laureați ai edițiilor precedente: Cosmin Scheianu și Alexandra Chira. Programul va fi completat de Mariana Morcan, Ramona Neamț, Dana Purcel, Raluca Pașcalău, Lavinia-Daiana Mariș, Ana-Maria Mariș, Denisa Giurgiu, Adela Burcă, tenorul Iosia Balteș și Ansamblul Folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” Gilău, instructori Nicoleta și Ciprian Mureșan.
Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor Tudor Căucean.
În deschiderea manifestării, de la ora 17:30, va avea loc lansarea volumului-monografie „Vocea de Aur a României – Dumitru Sopon”, semnat de Rodica Kiseleff Sopon și apărut la Editura „Ecou Transilvan”. Lucrarea prezintă parcursul artistic și dimensiunea umană a interpretului, prin mărturii, amintiri și evocări ale celor care l-au cunoscut și prețuit.
Festivalul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.
Intrarea este liberă.
NewsEdge: SUA blochează două modele de AI pe motivul siguranței naționale – ClujToday
