În conferinţa de presă susţinută după protestele “violente” ale pensionarilor condamnaţi la dispariţie fizică prin curbele de sacrificiu anunţate de preşedinte, Băsescu a aruncat responsabilitatea efectelor acestora în cârca Guvernului şi a Parlamentului, angajând totodată şi răspunderea Consiliul Econmic şi Social (CES) în validarea măsurilor anticriză menite a decima populaţia cu venituri mici.“Preşedintele jucător”, care – între timp – a mai cumulat şi funcţia de premier, în virtutea obiceiului său de a se “vârî unde nu-i fierbe oala”, a amorsat bomba socială, grăbindu-se să anunţe un set de măsuri anti criză. Întrucât înţeleptul conducător nu are “vocaţia laşului”, după ce a mai întâi a stat pitit în palatul Cotroceni când pensionarii îi cereau socoteală pentru traiul bun promis, Băsescu a indicat, în conferinţa de presă, Guvernul şi Parlamentul drept responsabili în cazul eşecului măsurilor propuse de el, ascunzându-se în spatele CES-ului chemat să gireze curbele de sacrificiu.
Dintr-o dată CES-ul, despre a cărui existenţă şi menire marea majoritate a cetăţenilor habar nu au, devine potenţialul garant al genocidului social pe cale a fi materializat în România. Dar ce este acest CES? Potrivit articolului 141 al Constituţiei României, “Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.”
Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu de catre iniţiatorii proiectelor de acte normative şi a proiectelor de programe şi strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul său de competenţă, iar rezultatul consultării îl reprezintă avizele pentru proiecte de acte normative şi de programe, precum şi de strategii.
Conform cadrului său legislativ, “Consiliul Economic şi Social analizează situaţia economică şi socială a ţării şi face propuneri Guvernului şi Parlamentului, în condiţiile prevazute de lege, privind:
a) restructurarea şi dezvoltarea economiei nationale
b) privatizarea, funcţionarea şi creşterea competitivităţii agenţilor economici
c) relaţiile de muncă şi politică salarială
d) protecţia socială şi ocrotirea sănătăţii
e) invăţământul, cercetarea şi cultura
f) politicile monetare, financiare, fiscale şi de venituri.”
Din păcate, despre prodigioasa activitate a CES-ului, nu prea am cunoştinţă. Nu-mi aduc aminte ca acest organism să fi fost consultat atunci când România a contractat cel mai mare împrumut din istoria sa, de la Fondul Monetar Internaţional.
Ştiu daoar că în 30 aprilie 2009, noul preşedinte al al CES, «Florian Costache, este noul “domn Costel” al Guvernului Boc» (sursa: Realitatea.net). Potrivit articolului respectiv, «Florian Costache are un dosar în care este acuzat că ar fi făcut poliţie politică. Mai mult, Florian Costache a fost condamnat pentru exces de zel în activitate, fiind condamnat şi trimis în puşcărie în 1985.
În cadrul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV, Florian Costache a afirmat că dosarul care i s-a făcut în perioada comunistă a fost o înscenare a Securităţii. “Cred că, înainte să vorbiţi în necunoştinţă de cauză, ar trebui să vă interesaţi că eu nu am făcut niciodată nici o infracţiune. Acest dosar fals a fost dezgropat de către Bogdan Hossu care a vrut să candideze pentru C.E.S. şi care este rivalul meu”, a comentat Florian Costache acuzaţiile.»
Potrivit preşedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în declaraţia făcută la Realitatea TV, «Florian Costache are un trecut dubios care îl face să fie o persoană uşor şantajabilă şi nu are ce căuta la preşedinţia C.E.S.»
Dacă ar fi să-i dau crezare lui Bogdan Hossu, ar trebui să mă îndoiesc de expertiza lui Florian Costache în avizarea măsurilor anti criză supuse atenţiei instituţiei pe care o păstoreşte. Pe de altă parte, bazându-mă pe declaraţia lui Florian Costache, ar trebui să îl suspectez pe Bogdan Hossu, de urmărirea unui interes propriu.
Dar cum adevărul este, întotdeauna, undeva la mijloc, înclin să cred că ambii “protagonişti” se află în locul şi la momentul nepotrivit.
În opinia mea, sindicatele ar trebui să se opună categoric genocidului şi subminării economiei naţionale. De fapt, ele au “muşcat momeala” aruncată de preşedintele Băsescu. “S-a acceptat ideea ca reducerea să fie făcută pe fond de salarii prin utilizarea unui mix de măsuri care să producă însă efecte imediat – adică la 1 iulie 2010. Măsurile presupun reduceri de salarii, tăiere de sporuri, stimulente, bonusuri etc., inclusiv zile de concediu fără plată. Pe perioada aceasta se are în vedere revizuirea numărului persoanelor angajate în sectorul bugetar”, prevede materialul pe care au căzut de acord reprezentanţii confederaţiilor sindicale.
Vorbe, vorbe, vorbe, vorbe… Experienţa practicii sociale româneşti m-a învăţat că “pilele, relaţiile şi cunoştinţele” vor supravieţui curbelor de sacrificiu, în timp ce anonimii contribuabili vor plăti costurile aşa-zisei reforme, uni dintre ei chiar cu propria lor viaţă.
“Celulele de criză”, discuţiile interminabile pe măsuri stabilite anterior şi care nu pot fi modificate, frizează ridicolul într-un spectacol de prost gust. Totul este zadarnic. Preşedintele a decis singur în numele nostru, iar sindicatele par că în afara unei furtuni într-un pahar cu apă, nu pot – sau nu vor? – să facă nimic pentru cei pe care, asemeni altora – nu dau nume – cică îi reprezintă pe români.
