Saturnalia (Saturnaliile) a fost un festival roman antic în onoarea lui Saturn, era ținut din 17 decembrie și prelungit ulterior până pe 23 decembrie. Acesta includea sacrificii, sărbători publice, oferirea de cadouri și petreceri, normele sociale fiind temporar inversate – sclavii erau tratați ca egali, jocurile de noroc erau permise, iar un „Rege al Saturnaliilor” conducea festivitățile.
În mitologia romană, Saturn domnea asupra Epocii de Aur, o perioadă a abundenței și egalității, pe care Saturnaliile erau menite să o rememoreze prin inversări de roluri și sărbători. Festivaluri similare existau în lumea greacă și romană, adesea implicând stăpâni și sclavi care își împărtășeau libertățile.
Scriitori antici precum Justinus, Macrobius și Lucian au descris Saturnaliile ca pe o perioadă plină de bucurie, egalitate, libertinaj și lumină, simbolizată de lumânări și legată de solstițiul de iarnă. Festivalul a rămas popular până în antichitatea târzie și a influențat ulterior tradițiile de Crăciun și de Anul Nou.
Practici religioase și libertate festivă
Saturnaliile au fost reformate în 217 î.e.n., după înfrângerea Romei la Lacul Trasimene, când ritualurile grecești au fost adoptate în urma consultării Cărților Sibiline. Aceste schimbări au introdus sacrificii în stil grecesc, banchete publice și ritualul „cry io” Saturnalia.
Festivalul includea ritualuri la Templul lui Saturn, unde statuia legată a zeului era eliberată, simbolizând eliberarea. Munca, instanțele și școlile au fost suspendate, iar sărbătorile au continuat cu sărbătoriri publice și ritualuri casnice private.
Saturn avea și o latură întunecată. El era legat de distrugere prin intermediul zeiței Lua și de lumea de dedesubt prin intermediul lui Dis Pater. Surse ulterioare susțin că gladiatorii erau sacrificați lui Saturn în timpul Saturnaliilor, o practică condamnată de creștini ca sacrificiu uman. Miturile spun că aceste ritualuri au fost ulterior înlocuite cu ofrande simbolice precum măști, lumânări și figurine.
Saturnaliile în sine erau marcate de inversări sociale și excese. Sclavii erau onorați cu banchete, li se permitea libertatea de exprimare, jocurile de noroc și egalitatea temporară cu stăpânii lor. Cetățenii renunțau la îmbrăcămintea formală, toată lumea purta boneta de om liber, iar regulile normale erau relaxate. Ospățurile, băutura și jocurile de noroc erau comune, deși unii romani evitau haosul.
Saturnalia și moștenirea lor în tradițiile europene
Oferirea cadourilor atingea apogeul de Sigillaria (19 decembrie). Cadourile erau de obicei modeste – figurine, lumânări, jucării sau obiecte umoristice – pentru a păstra spiritul de egalitate al festivalului, deși erau date și cadouri mai scumpe.
Roma imperială a dezvoltat personajul Saturnalicius princeps, un fals al Saturnaliilor care dădea comenzi absurde pe care oaspeții trebuiau să le respecte, parodiind autoritatea imperială și haosul temporar. Strigătul festivalului, io Saturnalia, marca începutul acestuia și exprima o liberă bucurie. Ținute oficial pe 17 decembrie, Saturnaliile s-au extins de la o zi la mai multe și erau legate de solstițiul de iarnă și de întoarcerea luminii.
Din punct de vedere religios, Saturn întruchipa atât abundența, cât și pericolul, bogăția și dizolvarea socială. Filozofii au interpretat ulterior Saturnaliile alegoric ca eliberarea sufletului sau ca un festival solar legat de Capricorn. Sursele evreiești au recunoscut Saturnalia ca un festival păgân al solstițiului și au oferit povești alternative despre origine.
Saturnalia au influențat puternic obiceiurile europene ulterioare. Inversările rolurilor lor, oferirea de cadouri și dezordinea festivă au modelat tradiții medievale precum Domnul Proastei Conduite și băiatul episcop și au influențat indirect practicile de Crăciun, cum ar fi lumânările, ospățurile și cadourile, chiar dacă creștinismul a căutat să-și remodeleze sau să-și suprime excesele.
Surse:
- Mary Beard, John North, Simon Price, Religiile Romei.
- H.H. Scullard, Festivaluri și ceremonii ale Republicii Romane.
Foto: Ave, Caesar! Io, Saturnalia! (1880) de Lawrence Alma-Tadema, 1880.
Citește și:
