Una dintre cele mai defavorizate comunități din județul Cluj este cea din zona Dallas sau Pata Rât. Este vorba de o comunitate creată în jurul gropii de gunoi. Oamenii de acolo trăiesc într-o adevărată favelă, o pată pe obrazul orașului european care se vrea a fi Clujul.
Una dintre cele mai sărace și mai defavorizate comunități din România se află la periferia orașului Cluj-Napoca, în zona fostei gropi de gunoi a orașului, cunoscută sub denumirea de Pata Rât. Într-un mediu deosebit de toxic, în barăci fără electricitate sau apă curentă, asemănătoare favelelor din Brazilia ori orașelor de carton din India, locuiesc între 1.200 și 2.000 de persoane. Nimeni nu știe numărul exact, deoarece nu toți cei care locuiesc acolo au documente de identitate. Unii dintre locuitori au reușit să primească niște cărți de identitate provizorii, cu ajutorul cărora au reușit să se angajeze la companii de salubritate, în construcții sau la firmele care reciclează deșeurile.
Alții trăiesc din culegerea deșeurilor reciclabile pe care le culeg din gunoi și pe care le vând firmelor specializate în reciclare. Colonia de la Pata Rât datează din anii 1960 – 1970, iar rândurile locuitorilor au fost îngroșate ce cei care au fost nevoiți să plece din Florești și din Cluj-Napoca ori de cei care au venit din alte părți ale țării, atrași de mitul orașului bogat, care ar oferi tuturor o șansă. În general, copiii din Pata Rât au acces la apă curentă în niște băi comunale amenajate în niște conteinere, unde sunt spălați, apoi hrăniți și transportați cu microbuzele la școlile din satele Cara și Cojocna. În comunitate sunt active mai multe organizații neguvernamentale, iar unele dintre ele au avut bugete de milioane de euro, însă cu rezultate modeste. De asemenea, au existat și inițiative pentru desegregarea locuitorilor coloniei, finanțate de Guvernul Norvegiei. În 2023, 31 de familii, cu 158 de membri, au primit locuințe în diferite cartiere, precum și în comunele din jurul Clujului. În acest an, alte 115 familii, cu peste 500 de membri, au primit alte locuințe. Nu toți cei care au primit aceste locuințe au reușit să se integreze, iar unii dintre ei s-au întors în colonia Pata Rât.