De Leonard Artur Horvath
Disneyland Paris este o destinație de vis situată în Marne-la-Vallée, la aproximativ 30 km de centrul Parisului. Inaugurat în 1992 sub numele de Euro Disney Resort, parcul a evoluat continuu și a devenit astăzi cel mai vizitat parc de distracții pentru copii și adulți din Europa. În acest an, Disneyland Paris se află în mijlocul unei transformări majore, cu investiții de 2 miliarde de euro, care includ extinderea și rebrandingul Walt Disney Studios Park în Disney Adventure World.
Parcul din lumea poveștilor și personajelor create de Walt Disney este un loc extraordinar care te poarta în lumea basmelor și a desenelor animate. Vizitat în orice anotimp de copii și părinți din toata lumea, este locul perfect pentru a te întâlni cu prinți, prințese, rățoi, dar și de a petrece câteva ore alături de personajele legendare ca Mickey Mouse, Minnei, Donald Duck, Frumoasa din Pădurea Adormită , Peter Pan sau de cele mai recente personaje din Cars, Omul Păianjen sau Star Wars sau noua vedetă disney – Stitch.
Lumea de basm si zâmbetul și bucuria copiilor veniți din toate colțurile mapamondului te întimpină încă ce la intrarea în parc, iar entuziasmul și sentimentul emoțiilor îl regăsești de la copii, părinți sau bunici, răspândit de la caruselul lui Lancelot, până la casa lui Mickey Mouse. Aceste emoții de bucurie sunt trăite de adulți prin intermediul copiilor pe care îi însoțesc, dar și fericirea retrăiri copilăriei în a-și întâlnii personajele copilăriei lor cum ar fi : Chip și Dale sau Pluto, acesta din urmă, face un show de zile mari in fața castelului Disney cu jocul fântânilor arteziene.
Parcul este împărțit în mai multe zone tematice și pe care turiștii cu ajutorul aplicației Disneyland sau a clasicelor hărți pe hârtie, care se găsesc foarte ușor, încă de intrare principală pot pornii în aventura de basm și a frumoasei copilării, unde cei mici pot fi adevărați ghizi, asemeni personajului de film Indiana Jones.
Zona Disneyland Park
Fantasyland: Aici se află Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită și atracții precum „It’s a Small World”, „Mad Hatter’s Tea Cups” și „La Tanière du Dragon”, un loc misterios unde vizitatorii pot întâlni un dragon animat.
Adventureland: Include „Pirates of the Caribbean”, „Indiana Jones and the Temple of Peril” și „Adventure Isle”, un labirint de peșteri și poduri suspendate.
Frontierland: Aici se află „Big Thunder Mountain”, considerată cea mai spectaculoasă versiune a montagne russe-ului din toate parcurile Disney.
Discoveryland: Include „Star Wars: Hyperspace Mountain”, un montagne russe cu tematică Star Wars, și „Buzz Lightyear Laser Blast”.
Main Street, U.S.A.: O stradă plină de magazine și restaurante, care oferă o atmosferă de epocă americană din vestul sălbatic.
Studiourile Walt Disney
Parcul învecinat, Walt Disney Studios Park, se află în plin proces de transformare. Din primăvara lui 2025, va fi redenumit Disney Adventure World și va include noi zone tematice:
World Premiere: O zonă dedicată premierelor de filme, cu un decor inspirat de Hollywood.
Frozen Land: Programată să se deschidă în 2026, va include „Frozen Ever After”, un traseu cu bărci, și un lac cu spectacole acvatice.
The Lion King Land: O nouă atracție cu tematică africană, care va include un montagne russe și interacțiuni cu personaje precum Simba și Timon.
Tangled Spin: Un montagne russe cu tematică „Rapunzel”, situat în zona Adventure Way.
Disney Village
După o zi plină de distracție, vizitatorii pot explora Disney Village, o zonă de cumpărături, restaurante și divertisment. Aici se află diverse magazine tematice și locații de luat masa, oferind o atmosferă vibrantă și relaxantă.
Show-uri și noutăți extraordinare:
- din 19 aprilie-7 septembrie 2025 va avea loc Disney Music Festival, unde personaje din animațiile Disney si Pixar vor cânta si dansa pe celebrele hituri Disney;
- pana pe 31 august 2025, show-ul Alice & The Queen of Hearts revine in Studiourile Walt Disney;
- pe 18 noiembrie 2025 este sărbătorita ziua de naștere a lui Mickey si Minnie;
- 1 octombrie-2 noiembrie 2025, Disney Halloween Festival;
- 8 noiembrie 2025-6 ianuarie 2026, Disney Enchanted Christmas.
Pentru ca vizitatorii să-și poată întâlnii personajele mult îndrăgite, în parcul Disney se organizează zilnic anumite evenimente asta daca și condițiile meteorologice o permit.
Disney Stars on Parade este parada personajelor Disney de la ora 11:30 cu o durată 33 minute.
În jurul orei 19:00 în fața castelului și pe scenele principale o parte din vedetele Disneyland mai fac un show cu muzică și dans, încântând sufletul și privirile vizitatorilor.
Disney Tales of Magic de la ora 22:40, un fantastic show cu artificii, drone și lumini la Central Plaza în care pe durata 22 minute ești introdus în fascinata lume a desenului animat de la legendarul Walt Disney, creatorul personajelor de poveste și până la cele mai recente personaje de basm ale casei de producției Disney. Acesta este show final al unei zile magice la Disneyland Paris.
La finalul poveștii noastre din lumea personajelor de basm de la Disneyland de la Paris, mai dorim să vă facem câteva recomandări care vă sunt de un real ajutor în acesta aventură fantastică a personajelor Disneyland. Descărcați-vă aplicația Disneyland Paris este un ghid digital indispensabil, care oferă hărți interactive, informații despre timpul de așteptare, rezervări la restaurante și programul spectacolelor. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să rezervați întâlniri din timp cu personajele prin aplicația mobilă a parcului , acest fapt vă scutește de anumite inconveniente sau de a putea aloca timp important pentru alte zone de distracție din parc. Daca o zi nu îți este suficientă pentru a vizita cele doua parcuri, Disneyland Paris oferă o gamă variată de opțiuni de cazare, de la hoteluri tematice până la campinguri, pentru a se potrivi diferitelor bugete ale turiștilor.
Povestea magică începută de Walt Disney cu mulți anii în urmă încă fascizează o lume întreagă, de la cel mai mic copil până la părinții sau bunicii. Disneyland Paris este locul unde fiecare își retrăiește copilăria atât vizual prin întâlnirea cu personajele animate, cât și în sufletul și bucuria emoție emanate de toate atracțiile care fac ca cel puțin o zi sa fie una magică pentru tine și familia ta la Disneyland Paris.