Arpad Paszkany a fost achitat de Tribunalul Cluj


Omul de afaceri Arpad Paszkany a fost achitat de Tribunalul Cluj în dosarul în care a fost judecat pentru şantaj şi sprijinirea unui grup infracţional. Judecătorii clujeni au decis că finanţatorul echipei CFR Cluj nu este vinovat.Arpad Paszkany a aflat astăzi că este achitat în dosarul Gazeta. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Paszkani a fost judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional şi şantaj. El a fost acuzat de procurorii DIICOT că a susţinut un grup infracţional, prin finanţarea publicaţiilor trustului Gazeta, pe care le-ar fi folosit în interes personal.
Pe 30 iulie 2009, Arpad Paszkany a fost trimis în judecată cu acuzaţia că în perioada 2004-2006 a susţinut un grup infracţional organizat condus de Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţiilor trustului cunoscând componenţa şi modul de operare.
Potrivit DIICOT, Paszkany ar fi folosit publicaţiile trustului în interes personal sau al societăţilor sale, orchestrând şantajul exercitat de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte în scopul de a obţine foloase materiale în scop ilicit.
Ultimul termen în acest dosar a fost judecat pe 12 aprilie.

Related posts

Leave a Comment