Sinteza Zilei, varianta comunistă


Emisiunea „Sinteza Zilei” de miercuri seară a fost dedicată în exclusivitate lui Traian Băsescu şi guvernării actuale. O bună parte din emisiune a fost difuzată alb-negru, în amintirea regimului comunist, care, potrivit lui Mihai Gâdea, are multe puncte comune cu ceea ce se petrece în acest moment în ţara noastră.Emisiunea a abundat în melodii „pro-Băsescu”, printre care o manea şi mai multe imnuri comuniste. De asemenea, Valentin Stan a ţinut să citească o declaraţie a lui Traian Băsescu, imitându-l pe Ceauşescu. Analistul politic a vrut să facă aluzie la faptul că regimul lui Traian Băsescu este similar cu cel comunist.
Nici Mihai Gâdea nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dedicat o poezie preşedintelui Traian Băsescu.

Acestea sunt câteva dintre versurile dedicate preşedintelui Băsescu şi guvernării actuale:

„Recunosc c-am fost ironic, uneori chiar prea acid,
Nu voi mai vorbi vreodată, eu, de rău, al tău partid!
Promit să nu te mai critic, sa-ţi port un respect profund,
O să îmi fac emisiunea doar pupând puterea-n fund!
Cum să nu-l iubesc pe Boc, cum să nu iubesc Guvernul?
Dacă i-ar vedea azi Dante, cred c-ar scrie iar Infernul!”

Related posts

Leave a Comment