Peste 750 000 de cazuri medicale pediatrice, consultate prin telefon de echipa Peditel

Unul dintre cele mai active ONG-uri din Cluj este Peditel. Este vorba de primul serviciu de asistență medicală pediatrică telefonică.

Peditel a apărut acum 10 ani și a reprezentat unul dintre primele servicii de telemedicină. În mod gratuit, părinții copiilor care suferă de diferite afecțiuni medicale pot apela la numărul de telefon 021 9010 și să ceară sfatul unui medic pediatru. Există două linii concomitente de gardă, iar specialiștii care lucrează în echipa Peditel urmează protocoale medicale stricte. Serviciul de asistență medicală pediatrică înființat la Cluj este susținut de donatori privați. Anul trecut, medicii Peditel au acordat consult medical telefonic pentru mai mult de 120 000 de cazuri.

Foarte mulți dintre părinții care au cerut telefonic sfatul medicilor de gardă au evitat, astfel, să ajungă în unitățile de primiri urgențe, care și așa sunt foarte aglomerate. Cele mai multe apeluri vizează copii care au febră. Aceste cazuri reprezintă 27 la sută din total. Aproximativ 8 la sută din apelurile telefonice vizează cazuri în care micuții pacienți au vărsături, iar 7 la sută din cazuri vizează copii care au diaree, spun medicii Peditel. Anul 2023 a fost cel mai aglomerat din istoria acestui serviciu medical susținut de o organizație neguvernamenală. În total, până acum, medicii din echipa Peditel au acordat asistență medicală telefonică pentru mai mult de 750.000 de cazuri în cei 10 ani de activitate.

Related posts

Leave a Comment