Programul Rabla pentru tractoare se lansează pe 19 martie


De vineri, 19 martie, cei care vor să îşi caseze tractoarele pot merge să le predea la REMAT-uri.”Programul Rabla la tractoare am spus că începe pe 20 martie. O să înceapă mai repede, pe 19 martie. De vineri pot să vină cei care au tractoare vechi să predea la REMAT-uri”, a declarat joi ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
„Sunt 17 distribuitori care s-au înscris şi sper că şi la programul cu tractoare vor veni clienţi. Acolo probabil va fi mai dificil întrucât este o primă de casare de 17.000 de lei, nu se pot cumula acolo. Nu se poate lua un tractor cu trei prime, ci doar cu una. Deja distribuitorii au venit cu oferte de tractoare mai mici, mai ieftine, o să vedem în zilele următoare, dacă o să vină cu tractoare uzate”, a mai spus ministrul, în cadrul expoziţiei de tehnologii pentru mediu, ROMENVIROTEC.

Related posts

Leave a Comment