Profesorul care a readus Clujul în casele clujenilor vă invită la lansarea cărţii „O istorie povestită a Clujului”. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în dialog cu Daniel Moşoiu
Invitaţi de seamă vor participa Miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17:00, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei la lansarea de carte „O istorie povestită a Clujului”. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în dialog cu Daniel Moşoiu.
„O istorie povestită a Clujului” este cel mai nou produs editorial al editurii Arcadia Media. Acest nou volum aduce în faţa cititorilor pagini din istoria oraşului nostru, din epoca romană până la începutul celui de-al doilea război mondial.
Criticii spun că este un volum ce stă sub semnul fabulosului care dovedeşte, încă o dată, pasiunea pentru istoria şi dragostea pentru cultura oraşului. Profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici se identifică astfel, tot mai mult, cu istoria acestui oraş.
Alături de cele două volume semnate de către cunoscutul profesor de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici în seria „Explorând Clujul istoric” – „Bogo şi elevii…” şi „Oameni, locuri şi fapte în Clujul interbelic”-, „O istorie povestită a Clujului” are în prim-plan seria de dialoguri realizate în studioul Radio România Cluj, în cadrul cărora jurnalistul Daniel Moşoiu, din postura de gazdă, reuşeşte să conducă discursul domnului profesor Bogosavlievici, urmărind evoluţia cronologică a urbei noastre, realizând un material antrenant şi plin de informaţii, date şi detalii pitoreşti, care dezvăluie atât viaţa din oraş, cât şi modul în care s-au derulat evenimentele importante din Cluj (respectiv motivele care au stat la bază).
„M-am gândit că această relevare a unei istorii locale, în cazul nostru a Clujului, vine în ajutorul iubitorilor de istorie, de cultură, de oraș și poate contribui la o mai bună cunoaștere a urbei. Pe scurt, acesta a fost scopul: de a-i familiariza pe clujeni, și nu numai pe ei, cu istoria fabuloasă a orașului nostru. Dacă nu-ți cunoști istoria, dacă nu-ți cunoști rădăcinile, parcă vii de niciunde și te îndrepți spre nicăieri”, spune Vladimir-Alexandru Bogosavlievici.
„Tot ceea ce dumneavoastră veți citi în cartea de față a fost rostit la microfon de către profesorul și istoricul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici absolut din memorie. Ceea ce mi s-a părut, mie, dar și multor ascultători, de-a dreptul fabulos. Dialogurile acestea (deși ele sunt mai mult monologuri!) aduc în fața cititorilor o veritabilă și incitantă istorie a Clujului. Dar ele oferă și un adevărat ghid al acestei urbe, căreia Vladimir-Alexandru Bogosavlievici i-a dedicat ani și ani de studiu temeinic”, declară Daniel Moşoiu.