Echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj şi-a făcut meciul greu cu BC Mureş Târgu Mureş, dar a câştigat, până la urmă, la şase puncte diferenţă, 87-81.Meciul cu BC Mureş Târgu Mureş, din etapa a 17-a a Diviziei A la baschet masculin, disputat în devans, i-a prins pe cei de la „U” Mobitelco Cluj încă nepuşi la punct cu pregătirea. Formaţia pregătită de Marcel Ţenter a început precipitat primul meci al anului în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar după primul sfert oaspeţii conduceau cu trei puncte, 25-21. Încurajaţi de public, alb-negrilor le-au intrat, apoi, majoritatea aruncărilor de la trei metri şi pătrunderilor sub semicerc, astfel că, după următoarele două sferturi, tabela indica 68-56 pentru clujeni. În ultimele 10 minute, însă, gazdele au luat pedala de pe acceleraţie şi le-au adus aminte suporterilor de meciurile din sezoanele precedente, pierdute după un avans consistent avut pe parcurs. Mureşenii s-au apropiat până la trei puncte, 76-73, cu trei minute rămase până la final. „Din păcate, jucătorii s-au cam văzut cu sacii în căruţă în ultimele minute şi am trecut prin ceva emoţii, dar am avut câteva sclipiri pe final şi am reuşit să câştigăm”, a recunoscut, la final, tehnicianul Marcel Ţenter. Astfel, clujenii au reuşit să se concentreze în ultimele minute şi să rezolve un meci care, deşi era dificil şi pe hârtie, şi l-au făcut şi mai greu prin evoluţia din anumite momente.