Se declaşează procedurile de faliment în cazul Japan Airlines

Premierul Yukio Hatoyama a decis să nu adopte poziţia predecesorilor săi, care au salvat compania de trei ori în ultimii nouă ani.
Guvernul de la Tokyo va declanşa procedurile de faliment în cazul companiei Japan Airlines, care are datorii de peste 15 miliarde de dolari. Acesta ar putea fi al şaselea faliment de anvergură din istoria Japoniei. Japan Airlines, fondată în anul 1951, este cea mai mare companie aeriană din Asia.
Premierul Yukio Hatoyama a decis să nu adopte poziţia predecesorilor săi, care au salvat compania de trei ori în ultimii nouă ani. În prezent, acţiunile Japan Airlines s-au depreciat la bursă la nivelul minim record de 6 cenţi. Compania a cerut săptămâna trecută suspendarea plăţilor către creditori. Este de aşteptat ca guvernul japonez să anunţe astăzi un plan de restructurare al Japan Airlines şi plasarea companiei sub administrare judiciară.
Potrivit presei japoneze, compania ar putea disponibiliza peste 15 mii de angajati in urmatorii trei ani, adică peste 30 la sută din personal. Pe de altă parte, grupul american Delta Air Lines ar putea ajunge la un acord de alianţă cu Japan Airlines, anunţă Bloomberg. Compania americană este interesată de accesul la rutele din Japonia şi China.

Related posts

Leave a Comment