Pe 14 mai 1955, Albania, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria şi Uniunea Sovietică semnau Tratatul sau Pactul de la Varşovia, însă documentul a intrat, efectiv, în vigoare abia la 5 iunie 1955. Numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţă mutuală, Pactul de la Varşovia a fost, de fapt, o alianţă militară a ţărilor comuniste din Europa de Est, care intenţionau să se apere împotriva ameninţării pe care o percepeau din partea NATO.
Ideea semnării tratatului a venit din partea URSS, mai exact, la iniţiatia lui Nikita Hruşciov, pe fondul declanşării ”Războiului rece”, după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, între cele două blocuri de state despărţite de aşa-zisa cortină de fier. De fapt, tratatul urma să ”apere” statele comuniste de orice încercare de a fi transformate în state capitaliste, după cum justifica Brejnev, mai târziu, necesitatea pactului.
Aşa se face că tratatul, în loc să fie folosit în scopul declarat de fi o contrapondere la NATO, a fost utilizat de sovietici ca pretext de a interveni în cazul oricăror tentative ale statelor din Europa de Est de a scăpa de comunism. La un an de la semnarea lui, în timpul Revoluţiei Maghiare din 1956, trupele sovietice au intervenit armat pentru a înăbuşi tentativa lui Imre Nagy de a retrage Ungaria din alianţă şi de a instaura un regim comunist mai blând. În două săptămâni, rezistenţa maghiară a fost înfrântă, iar trupele sovietice nu au mai părăsit Ungaria decât în momentul dizolvării Tratatului de la Varşovia, în 1991.
Un alt moment în care Pactul de la Varşovia a fost activat, a fost în 1968, în cazul declanşării Primăverii de la Praga. După ce cehoslovacii au denunţat public Tratatul de la Varşovia, 23 de divizii sovietice au intrat pe teritoriul Cehoslovaciei, însoţite de trupe maghiare, est-germane, bulgare şi poloneze. Doar Albania şi România au refuzat să participe la intervenţie. Acest fapt i-a adus lui Nicolae Ceauşescu o schimbare de atitudine a lumii occidentale, care l-a considerat erou pentru îndrăzneala de a se opune sovieticilor.