Comisia Europeană a revizuit normele privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, aşa-numitele ajutoare de minimis, majorând cuantumul maxim pe care autorităţile naţionale îl pot utiliza pentru a-i pe sprijini pe fermieri, fără a fi necesară aprobarea prealabilă a Comisiei. Acest tip de subvenţionare va creşte în mod semnificativ, făcând posibilă o mai mare flexibilitate şi mai multă eficienţă, în special în perioade de criză şi în situaţii care necesită o reacţie rapidă din partea autorităţilor publice.

De asemenea, prin eforturile depuse în cadrul Parlamentului European, în special în cadrul Comisiei pentru Agricultură, al cărei membru sunt, alături de colegii mei din Grupul PPE, am reuşit ca în noul exerciţiu financiar să obţinem o creştere a subvenţiilor fermierilor români. În contextul Brexitului şi în condiţiile în care cele mai multe dintre statele membre se confruntă cu reducerea subvenţiilor, fermierii români vor beneficia de o majorare a subvenţiilor în noua Politică Agricolă Comună. În acest fel, vor fi estompate diferenţele de sprijin financiar dintre fermierii din Vestul Europei şi Estul Europei. Fermierii români se vor bucura de o creştere a subvenţiilor astfel încât aceştia să poată deveni competitivi pe piaţa europeană şi să obţină performanţe în agricultură!