
Studiul experţilor americani s-a bazat pe două gene din genomul unor organisme acvatice (alge) care au nevoie de lumină pentru a produce energie. Cele două gene – Arch şi Mac – conţin în structura lor codul genetic care administrează funcţionarea proteinelor ce se activează în condiţii de luminozitate.
Cercetătorii americani au testat funcţionarea genelor Arch şi Mac asupra neuronilor. În acest fel, ei au putut să controleze celulele cerebrale ale şoarecilor cu ajutorul razelor de lumină. Lumina a activat acele proteine care scad voltajul din neuroni şi îi împiedică să genereze un impuls electric care distrug neuronii.
Gena Arc a reacţionat la lumina albastră, iar gena Mac la cea galbenă. Ambele gene au revenit la activitatea normală după încetarea experimentului.
Cercetătorii din cadrul MIT intenţionează să examineze în detaliu circuitele neuronale din creier, în laborator, pentru a descoperi acele zone cerebrale, care, atunci când sunt dezactivate, ar putea trata epilepsia şi alte afecţiuni, precum maladia Parkinson sau durerile cronice.