Pe drumul dintre Cluj şi Târgu-Mureş, în lunca Mureşului, un mic indicator rutier albastru arată spre Oarba de Mureş. La câţiva kilometri de drumul european, peste râul Mureş, se află un sat, dominat de un deal presărat cu cruci şi cu blocuri mari de piatră. Acest deal este cimitirul comun unde odihnesc rămăşiţele pământeşti ale celor peste 15.000 de soldaţi care au murit în bătălia de la Oarba de Mureş. 11.000 dintre ei erau soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Regale Române, care au căzut pentru a elibera Transilvania de Nord.
Bătălia de la Oarba de Mureş a început în 17 septembrie şi s-a încheiat abia în 6 octombrie, cu victoria românilor. Însă la Oarba de Mureş a fost mai mult decât o bătălie: a fost un masacru comis la ordinul ruşilor. Pe dealul Sângeorgiu se afla una dintre cele mai puternice poziţii ale armatei germane. Generalul român Ion Dumitru a propus ca armata română să avanseze pe flancuri, să înconjoare dealul fortificat şi apoi să îi oblige pe germani să se predea. Generalul rus Serghei Trofimenco, care avea autoritate şi asupra românilor, a refuzat şi a ordonat atacul frontal. Un alt general român, Edgar Rădulescu, s-a opus şi i-a cerut mareşalului sovietic Rodion Malinovski să anuleze ordinul de atac, dar acesta a refuzat.
Românii nu aveau armamentul potrivit. De exemplu, tunurile folosite de români în această bătălie erau model 1897 şi fuseseră folosite şi în timpul Primului Război Mondial. Românii au forţat Mureşul sub tirul necruţător al artileriei germane. Atunci când au rămas fără gloanţe, românii au smuls parii care susţineau via plantată pe coastele dealului şi astfel înarmaţi au atacat poziţiile germane, în timp ce ofiţerii ruşi rămaşi în urmă ameninţau că îi vor executa pe cei care renunţă la atac.
Ctitiţi mai multe pe RFI.ro.
