Companiile clujene vor muncitori din străinătate

Tot mai mulţi oameni de afaceri cer autorităţilor să deschidă şi mai mult piaţa muncii pentru forţa de muncă din străinătate. Ei cer mărirea contingentelor alocate pentru muncitorii străini, simplificarea regulilor pentru angajarea acestora şi renunţarea la obligativitatea de a-i plăti pe muncitorii din afara Uniunii Europene cu cel puţin salariul mediu pe economie. Oamenii de afaceri spun că le este tot mai greu să îşi găsească angajaţi, în condiţiile în care rata şomajului a scăzut din nou. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în luna iunie, rata şomajului a fost de doar 4,5 la sută.

Tot mai multe domenii din economia românească se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă. Foarte mulţi dintre români au plecat la muncă în străinătate, iar statul român şi companiile nu au reuşit să găsească soluţia potrivită pentru a-i aduce acasă. De asemenea, au eşuat în mare măsură proiectele care doreau să mobilizeze forţa de muncă din mediul rural şi să o transfere în oraşe. În aceste condiţii, omul de afaceri Vasile Vita, care este şi consul onorific al Turciei la Cluj, crede că cea mai bună soluţie ar fi liberalizarea politicilor publice care vizează importul de forţă de muncă din străinătate, potrivit ClujInsider.ro.

 

Pe de altă parte, analistul economic Ana Luca de la revista Transylvania Today crede că o soluţie bună ar fi aducerea de forţă de muncă din regiunile populate cu români în afara României. Pe lângă Ucraina şi Valea Timocului din Serbia, ţări în care se află sute de mii de vorbitori de limba română, şi Republica Moldova rămâne o soluţie, spune Ana Luca.

 

Pentru acest an, Guvernul a aprobat un contingent de aproximativ 7.000 de muncitori străini din afara Uniunii Europene. Oamenii de afaceri afirmă că ar putea aduce fără probleme cel puţin 30.000 de muncitori pe an. Domeniile în care este resimţită cel mai tare criza de personal sunt IT-ul, ingineria, construcţiile, sănătatea şi industria ospitalităţii. Ţările vizate de cei care vor să importe forţă de muncă sunt Vietnam, Turcia, Bangladesh, Filipine, dar şi Macedonia sau Belarus.

Related posts

Leave a Comment