Moda si politetea

Azi, toată lumea ştie, că viteza, care devoră spaţiul şi timpul, a înghiţit şi acest vestigiu al unor vremuri patriarhale. Azi toată lumea e grăbită şi deci nimeni nu mai are timpul să se gândească că dacă supără sau nu pe vecinul său şi, cu atât mai puţin, să caute să-l menajeze.

„Pe vremuri, înainte de război, profesorii de <> erau foarte căutaţi de tinerii, – şi chiar de cei mai puţini tineri, – cari voiau să înveţe, pe lângă arta de a umbla, de a se mişca şi de a se aşeza pe un scaun cu oarecare eleganţă şi graţie şi <>, cum numesc francezii această artă în care sunt, sau erau, adevăraţi maeştri.

Azi, toată lumea ştie, că viteza, care devoră spaţiul şi timpul, a înghiţit şi acest vestigiu al unor vremuri patriarhale. Azi toată lumea e grăbită şi deci nimeni nu mai are timpul să se gândească că dacă supără sau nu pe vecinul său şi, cu atât mai puţin, să caute să-l menajeze.

Mai ales politeţa între persoane de sexe diferite, care, în fond, era un omagiu al sexului tare faţă de cel mai slab şi mai frumos, a suferit o gravă atingere, s-au mai bine zis s-a transformat în aşa chip încât îţi vine adesea să-i dai un nume cu totul contrariu decât cel pe care-l poartă încă. Se zice că motivele acestei schimbări ar fi multiple şi de aceea nici nu încercăm să le înşirăm, sau să le examinăm aici, dar fără îndoială că domnului Jules Patau îi revine meritul de a fi descoperit o nouă cauză a acestei regretabile stări de lucruri. Domnul Jules Patau e profesor şi director al unei şcoli de <>, din rue Caumartin, la Paris. Domnia sa a spus, între altele, unui ziarist, care la intervievat:

– <>.

Cam aşa a vorbit domnul Patau, care e convins că o doamnă sau domnişoară îmbrăcată după ultima modă va adopta în mod firesc graţiile languroase ale timpurilor romantice, vor vorbi un limbagiu ales, vor întinde bărbaţilor mâna cu un gest suveran ca să le-o sărute şi îi vor sili astfel ca să treacă de la un tratament pe picior de vulgară egalitate, la unul de oarbă devoţiune, ca pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, de pildă.

Credem pe domnul Patau, bun psiholog, şi aşteptăm rezultatul care, după cum spune domnia sa, se va simţi în mai puţin de şase luni. Ne întrebăm totuşi dacă generaţia tânără, care credea că va rămâne veşnic aşa, mulţumită <> din ultimii ani, se va vedea cu plăcere îmbătrânită pe de o parte de rochiile şi părul lung şi pe de altă parte, de o deferenţă exagerată din partea bărbaţilor, ale căror omagii prea respectuoase, le vor sili să-şi potolească manierele prea tinereşti şi deci camaradereşti…

Fără îndoială că vechea politeţă îşi avea farmecul său, dar credem că dacă s-ar face o anchetă printre femei, dar fi nici una care să dorească reînvierea unor timpuri moarte, deşi toate ar cere desigur ca la camaraderia de azi între sexe să se adauge şi puţină delicateţe, care va face pe femei să nu pretindă prea mult şi pe bărbaţi sa nu uite că, în fond, politeţa e un mod de a proteja pe cel mai slab, cum sunt încă femeile, dacă nu în ce priveşte inteligenţa şi forţa de muncă, cel puţin în ce priveşte sensibilitatea lor”. [„Universul”, Anul XLVIII, nr.229, Bucureşti, 21 septembrie 1930].