Iosif Stalin s-a născut în anul 1878, în familia unui cizmar georgian. Mama sa, Ekaterina, provenea dintr-o familie de iobagi osetini. Numele său adevărat de familie era Dzhugashvili.
Copilăria lui Iosif Stalin a fost marcată de violenţa tatălui său. Mama sa ar fi dorit ca micul Iosif să devină preot, astfel că acesta a fost trimis la o şcoală de teologie, unde profesorii săi râdeau de accentul cu care vorbea limba rusă. La 14 ani a primit o bursă pentru a studia în seminarul ortodox din Tblisi. Acolo, el a început să se implice în mişcarea socialistă, iar pentru acest lucru a fost exmatriculat din seminar în 1899.
În anii care au urmat, Iosif Stalin s-a căsătorit cu o tânără de origine georgiană, cu care a avut un fiu, Iakov, cu care nu s-a înţeles niciodată prea bine. Mai târziu, Iakov Stalin s-a sinucis într-un lagăr nazist de prizonieri de război.
Stalin a fost arestat de mai multe ori şi apoi trimis în sughiun, în Siberia. Nu toate arestările sale au fost motivate politic. Stalin a avut de-a face cu Justiţia şi pentru că jefuia bănci şi îi şantaja pe cei cu bani.
În 1912, Stalin a fost ales în Comitetul Central al Partidului Comunist, iar în 1913 a adoptat pseudonimul Stalin, care înseamnă ”de fier” în limba rusă.
În anul 1917, în contextul prăbuşirii ţarismului, Stalin a devenit redactor-şef al ziarului Pravda, principalul mijloc comunist de propagandă. Poziţia sa i-a asigurat ascensiunea ca membru în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist, în primăvara lui 1917.
După revoluţia bolşevică din toamna anului 1917, Stalin a fost numit comisar politic în Armata Roşie, care lupta împotriva Armatelor Albă şi Verde, formate din ofiţeri şi soldaţi ruşi loiali dinastiei Romanov, precum şi cu trupele poloneze care apărau independenţa proaspăt redobândită a ţării lor. De asemenea, pe lângă funcţia militară, Stalin şi-a continuat ascensiunea în Partidul Comunist, al cărui secretar general a devenit din 1922, după ce Lenin s-a îmbolnăvit grav.
Stalin a manifestat un apetit greu de imaginat pentru sânge. Printre victimele sale s-au numărat vechi militanţi comunişti, dar şi cei care se opuneau comunismului. Pentru a-i pedepsi pe ucrainieni, în perioada interbelică, a confiscat alimentele din această regiune şi a declanşat un genocid cunoscut sub numele de Holodomor.