Ciclul vieţii e uşor de înţeles şi, în linii foarte generale, este valabil pentru orice formă de viaţă: ne naştem, trăim şi murim. Primul şi ultimul pas sunt (aproape) total independente de noi, dar ce rămâne la mijloc – viaţa – e singura ce contează cu adevărat. Doar că uneori chiar şi cursul ei se modifică din cauze separate de voinţa noastră şi suntem puşi în faţa unor situaţii pe care nu suntem pregătiţi să le înfruntăm pe cont propriu, fără ajutor extern. Un astfel de caz este abandonul – atât uman, cât şi animal. Iar pentru cel din urmă, cine este vocea de salvare? Câte necuvântătoare fără stăpân sau nedorite există?
Răspunsul e simplu: foarte multe. Doar unele, însă, au oportunitatea de a ajunge într-un adăpost, iar, şi mai puţine, de a avea un nou stăpân care să le iubească. În fiecare lună, sute de câini sunt abandonaţi la nivel national, printre care un procent mult prea mic e reprezentat de cei care sunt luaţi de pe stradă şi duşi într-un loc ce se vrea a fi provizoriu. Provizoriu pentru ceva mai bun. Un astfel de spaţiu al „speranţei” este şi adăpostul „Arca lui Noe”, situat în judeţul Cluj. Am vrut să cunoaştem ce se află dincolo de această denumire biblică şi, într-o duminică dimineaţa, ne-am îndreptat spre locul de unde putem găsi cel mai bine informaţiile care ne interesează: direct de la adăpost.
Drumul spre lumea lor
Din staţia Bucium, cartierul Mănăştur, am urcat pentru prima dată în autobuzul M22, din care am coborât la ultima staţie. Fiindcă la finalul săptămânii nu circulă multe maşini, am ajuns mai repede decât ne-am fi aşteptat. Am ajuns în faţa unui câmp mare, care, pentru că plouase cu o zi înainte, era acoperit cu noroi. Părea o înfundătură şi ne era greu să credem că, acolo unde locuinţele oamenilor se terminau, începea povestea multor animale fără stăpân, a căror viaţă încăpea într-un perimetru modest, dincolo de ziduri. Citiţi reportajul complet AICI.
