Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea vârstnicilor împotriva gripei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca, în sezonul gripal 2017-2018, a cel puţin 75% dintre persoanele în vârstă să fie vaccinate antigripal, pentru că în rândul acestora există cel mai mare risc de boli grave şi decese. Datele OMS arată că în jumătate din ţările europene, printre care şi în România, numai una din trei persoane în vârstă de peste 65 de ani se vaccinează.Recomandarea OMS vine în contextul în care peste 90% din decesele asociate gripei au loc în rândul persoanelor vârstnice2. În plus, în cadrul acestei categorii de vârstă au loc cele mai multe spitalizări din cauza gripei.

În sezonul 2016-2017, în România, au fost confirmate 22 de decese din cauza gripei. În total, au fost înregistrate 3.301 de cazuri de gripă, din care cele mai multe au fost în rândul persoanelor cu vârstă de peste 65 de ani.4 În plus, jumătate din cazurile de gripă înregistrate (1.925 de cazuri) au necesitat internare.

 

Vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală pentru toată populaţia, dar în special pentru copii şi pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire. În fiecare an există între 3 şi 5 milioane de îmbolnăviri severe de gripă în toată lumea. Este îngrijorător că numărul anual al deceselor poate ajunge până la 10% dintre aceste cazuri. De aceea, recomandăm vaccinarea pentru că astfel putem preveni şi reduce numărul îmbolnăvirilor cu gripă”, a declarat Dr. Miljana Grbic, Şef al Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru România.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că pe lângă persoanele în vârstă, şi alte categorii de persoane  trebuie vaccinate, printre acestea fiind copiii sub 5 ani, personalul medical, personalul din instituţiile pentru persoane în vârstă şi persoanele cu handicap, femeile gravide şi oricine are o afecţiune cronică, cum ar fi boli cardiace, pulmonare, diabet sau afecţiuni neurologice cronice.

Related posts

Leave a Comment