RFI: România a fost premiată din nou la Cannes

Filmul documentar „Toto şi surorile lui”, în regia lui Alexander Nanau, a mai trecut sâmbătă în palmares un premiu, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes: Prix France Culture Cinéma 2016. Premiul este acordat anual de Radio France Culture celui mai bun film lansat în cinematografele franceze în ultimul an. Evenimentul a avut loc la Pavillion Unifrance din cadrul festivalului. În cadrul aceleiași ceremonii, cineastul american Frederick Wiseman a fost onorat cu Prix France Culture Cinéma Consécration, potrivit RFI România.Zeci de studenți care studiază pentru a deveni critici de film au ales documentarul « Toto și surorile lui » din cinci filme nominalizate. Acum, pelicula va fi lansată pe DVD în Franța în data de 17 mai, distribuită de companiile Wide și JHR. Alexander Nanau reprezintă Ministerul Culturii, începând cu luna aprilie 2016, în Adunarea Generală a Acționarilor a Studioului Cinematografic SahiaFilm SA. Totodată, cineastul a fost de curând desemnat să facă parte din Juriul de film documentar din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo.

În 2015, „Toto şi surorile” lui a mai fost nominalizat la secțiunea Cel mai bun documentar din cadrul European Film Awards și a câștigat Cinema Eye Honors Spotlight Award 2016, în Statele Unite ale Americii. Într-un an și jumătate, documentarul lui Alexander Nanau a fost onorat cu peste 30 premii de festivaluri precum Sarajevo Film Festival, Varșovia International Film Festival, Leipzig DOK, Zurich Film Festival, Camden International Film Festival, Munich Open City Docs Fest. De asemenea, „Toto şi surorile lui” a primit Premiul Gopo pentru Cel mai bun documentar anul trecut, și a fost nominalizat la TIFF pentru Cel mai bun film românesc.

Alexander Nanau s-a născut în România în 1979, a trăit în Germania, din copilărie, și s-a întors în țară pentru a produce filmele « Lumea văzută de Ion B. » și « Toto şi surorile lui ». El este absolvent al Academiei de Film şi Televiziune din Berlin.

Cinematografia românească este reprezentată și anul acesta la Festivalul de film de la Cannes (11 – 22 mai), în cadrul Marché du Film. Standul românesc este organizat de Centrul Național al Cinematografiei împreună cu Ministerul Culturii și are ca scop principal promovarea cinematografiei românești pe plan internațional. Standul furnizează informații la zi despre industria românească de film și pune în legătură cineaști români cu industria internațională de cinema, cu instituții străine, organizații, sau companii de producție și de distribuție.

Related posts

Leave a Comment