Studenți și cadre didactice din patru universități europene sunt agrenați într-un proiect care ar putea revoluționa modul în care sunt pregătiți viitorii arheologi. Proiectul implică cercetare științifică pe șantierul de la Sarmisegetuza romană, dar și conceperea unei curricule care să asigure o integrare mai bună a studenților pe piața muncii. Programul a debutat cu o conferință organizată la una dintre universitățile partenere, cea din Heidelberg.”În perioada 1-5 februarie 2016 s-a desfășurat la Universitatea din Heidelberg Ruprecht-Karl, Institutul pentru Arheologie Clasică, prima întâlnire transnațională din cadrul European Erasmus+ cu titlul „From Theory to Practice – International Teaching in Field Archeology in Roman Sarmizegetusa” care are ca obiectiv principal crearea, adoptarea și promovarea unui model de învățare nonformală și informală și dezvoltarea de competențe cros-sectoriale și transferul abilităților profesionale ale studenților pe șantierul arheologic școală de pe situl roman Sarmizegetusa, cu scopul de a facilita o atitudine antreprenorială și o experiență practică folositoare pentru mobilitatea studenților pe piața europeană a muncii în domeniul arheologiei”, spune unul dintre membrii echipei de proiect, Cristian Dima.
În cadrul întâlnirii au participat reprezentanți ai partenerilor de la Universitatea din Exeter, Universitatea din Heidelberg, Universitatea din Viena, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și din partea instituției coordonatoare, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. ”În cele trei zile de lucru s-au discutat și punctat principalele sarcini în cadrul activităților echipei implicate în proiect precum și metodologia de lucru, responsabuilitățile financiare și documente justificative. S-a prezentat în detaliu activitățile incluse în diagrama Gant și aspecte legate de ce își dorește programul Erasmus+ și care sunt scopurile comune ale echipei. S-au mai purtat și discuții privind structura și modulele ce vor fi incluse în Manualul de Metode de Predare pe șantierele arheologice școală precum și Curriculum integrat ce vizează oferta educațională pentru practica de specialitate în arheologie”, spun reprezentanții Muzeului clujean.