Acțiune caritabilă a rugbyștilor clujeni

Componenții secției de rugby masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, le-au adus o bucurie beneficiarilor „Complexului de servicii sociale pentru copii și adulți” din cadrul Centrului Comunitar Județean Cluj. Jucătorii și membrii staffului au fost prezenți la sediul de pe strada Albert Einstein, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, unde timp de câteva ore s-au jucat cu copiii aflați în grija complexului și au interacționat cu persoanele vârstnice. Pe lângă toate acestea, rugbyștii Universității Cluj au donat o sumă de bani și le-au făcut cadou copiilor mai multe mingi cu autografele jucătorilor, anunță site-ul oficial al grupării clujene, U-Cluj.ro.„A fost o acțiune extrem de emoționantă mai ales că au fost și copii și oameni cu dizabilități care, spre bucuria noastră, ne-au așteptat cu brațele deschise și abia așteptau să ne vadă, să socializeze și să se joace cu noi. Ne bucurăm că din puținul nostru am putut să ajutăm oamenii care au nevoie și vrem să facem această acțiune în fiecare an”, a declarat Bogdan Cantor, managerul formației ”U” Prodvinalco.

Related posts

Leave a Comment