70 de clujeni serbează Ziua Marii Uniri într-un mod aparte. Ei au pornit într-un veritabil pelerinaj la Roma. În Cetatea Eternă, ei vor duce un imens drapel al României, lung de șapte metri, în Piața Sfântul Petru, dar și la colegiul greco-catolic Pio Romeno. O zi mai târziu, ei îl vor colinda pe Sfântul Părinte Papa Francisc.Clujenii care au pornit spre Roma sunt membri ai Parohiei Greco-Catolice Andrei Mureșanu. Grupul lor este condus de preotul Mircea Marțian și de diaconul Claudiu Tuțu. Pelerinii greco-catolici vor duce un drapel românesc cu stema regală de mari dimensiuni prin locurile istorice ale Cetății Eterne. Printre acestea se numără Colegiul Pio Romeno, al românilor greco-catolici, care se înalță pe una dintre cele șapte coline pe care a fost fondată Roma. Ei vor sărbători împreună cu tinerii care se pregătesc în universitățile pontificale. Colegiul a fost fondat în perioada interbelică și de atunci a pregătit numeroase personalități ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Apoi, o zi mai târziu, clujenii vor colinda pe Papa Francisc. Cei mai încântați de această ispravă sunt membrii Corului de Copii Allegria.
Pentru mulți dintre copii, ocazia de a-l întâlni pe Sfântul Părinte este așteptată cu o emoție profundă. Este pentru prima dată când un cor de copii din România îl colindă pe Sfântul Părinte. Copiii din Corul Allegria i-au colindat anii trecuți și pe membrii Familiei Regale a României.