Președintele Klaus Iohannis a anunțat după consultările cu reprezentanții societății civile că România nu mai poate fi condusă de un guvern politic. „Am constatat ca nu este nevoie de o simplă schimbare de guvern. Este nevoie de o schimbare complexă în politica romanească. Toți așteaptă să iasă în față politicieni noi, politicieni care nu au avut de-a face cu corupția”, a declarat Klaus Iohannis, citat de RomaniaLibera.ro.Cei mai mulți participanți i-au transmis șefului statului să vină în Piața Universității. Iohannis a promis că va veni, dar nu se știe când.
Președintele organizației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan, a precizat că ar fi bine ca revendicările să fie centralizate și să stea la baza unui acord viitor.
”Demnitate, adevăr și conștiință – cele trei lucruri de care are nevoie poporul român”, a punctat un alt participant, chirurgul estetician Dragoș Slăvescu.
Sorin Ioniță, Expert Forum:„ Mai bine ca presedintele sa-si asume un premier care nu este atat de dorit de partidele politice si sa fie alegeri anticipate. Presedintele va avea agenda lui. I s-a spus presedintelui ca ar fi bine să vină în piață”.
Liviu Mihaiu, Salvați Dunărea și Delta: ”Președintele va veni in piata, nu se stie cand si cum. Multi am cerut ce am cerut si in 1990. Demilitarizarea statului, meritocrație, libertate, vedem că avem un stat bine plătit pentru funcțiile sale represive, foarte pauper când vine vorba de profesiile liberale.Ne-a invitat să intrăm în partide, alte partide, nu neapărat să ne înscriem în cele existente”.
Alexandru Bindar, președintele Uniunii Studenților Români: ”I-am cerut președintelui să nu facă nici un compromis când vine vorba de numirea noului prim-ministru. E nevoie să avem 6 la sută pentru Educație și 6 la sută pentru Sănătate”.
Cristina Guseth, Freedom House: ”Am cerut punctual schimbarea membrilor Parlamentului, vot în două tururi, votul prin corespondență făcut corect. respingerea pachetului respingeri legislative în domeniul justiției și Agenția pentru Recuperarea Sechestrului”.
Citiți mai mult AICI