Marele scriitor spaniol Antonio Gamoneda va deveni, de azi, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai. El se află la Cluj pentru a participa la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Antonio Gamoneda este laureatul celui mai important premiu acordat pentru operele literare publicate în limba spaniolă, Premiul Cervantes.Antonio Gamoneda s-a născut în anul 1931. Tatăl său fusese poet modernist, care a publicat o singură carte, în anul 1919. În anul 1934, Antonio Gamoneda rămăsese orfan, în contextul Războiului Civil Spaniol. Pentru că școlile din Spania erau închise din cauza luptelor, Antonio Gamoneda a învățat să citească din cartea de versuri a tatălui său.
Scriitorul și poetul spaniol a încercat să urmeze cursurile unei școli confesionale, însă a renunțat după doar doi ani. El și-a făcut educația preuniversitară ca autodidact, iar de la 14 ani a început să lucreze în calitate de curier pentru o bancă. Vreme de alți 24 de ani, el a continuat să lucreze pentru această bancă.
Debutul literar al poetului spaniol a avut loc în anul 1960, cu volumul Sublevacion inmovil. Bogata sa activitate literară i-au adus prima ediție a Premiului European pentru Literatură, în anul 2005. În anul 2006, Antonio Gamoneda a primit două distincții literare importante: Premiul Regina Sofia, apoi Premiul Cervantes.