Când economia socială înseamnă frumusețe: îngrijire coporală pentru doamnele din centrele de îngrijire a vârstinicilor

Comuna Florești din județul Cluj este scena unuia dintre cele mai interesante proiecte europene din domeniul economiei sociale. Banii europeni au fost folosiți în cea mai mare comună din România pentru a crea un mecanism prin intermediul căruia cele mai performante programe de îngrijire corporală devin accesibile tuturor. Cei care au inițiat acest proiect au oferit deja gratuit programe de îngrijire corporală unor persoane care altfel nu și-ar fi permis astfel de servicii. Este vorba de doamne care se află în centre de îngrijire a vârstnicilor. Astfel de inițiative sunt deja obișnuite în Occident, însă reprezintă o premieră absolută pentru această regiune a Transilvaniei.”Am creat Caravana Frumusețe în Dar deoarece credem că viața într-un centru pentru vârstnici nu înseamnă abdicarea de la dreptul la demnitate. Noi dorim să oferim un dar de suflet persoanelor care trăiesc în astfel de centre, care au nevoie de serviciile de îngrijire corporală, dar care, din motive financiare, nu își permit acest lucru”, a spus Andreea Rada Tudor, inițiatoarea proiectului.

Pe lângă acest program caritabil, proiectul european a presupus și amenajarea unui salon de tip spa la cele mai înalte standarde ale eleganței și rafinamentului. Este vorba de salonul Steline True Moments din comuna Florești, care oferă doamnelor care locuiesc în această comunitate acces egal la servicii de o calitate comparabilă cu cele oferite de unitățile similare din orice capitală europeană.

”Cei care își duc viața în comunități rurale sau periurbane au dreptul la servicii de aceeași calitate cu cei care trăiesc în marile orașe. Peste tot în lumea civilizată există această concepție. Doar la noi în țară există, din păcate, realitatea care diferențiază net cele două categorii de comunități. În foarte multe cazuri, oamenii care nu trăiesc în marile orașe sunt condamnați să primească servicii de o calitate inferioară, de la sănătate la educație. Noi vrem să demonstrăm concret, prin puterea exemplului personal, că se poate și altfel”, a spus Andreea Rada Tudor.

Salonul Steline True Moments este primul din această regiune care a amenajat și un loc de joacă pentru copiii ai căror mămici primesc serviciile de îngrijire corporală. De asemenea, el reprezintă și locul de unde Andreea Rada Tudor dorește să pornească o nouă inițiativă impreuna cu cel mai mare furnizor de echipamente pentru intretinere corporala din Romania, Rowe Romania, care să schimbe peisajul ocupațional romanesc. Este vorba de ideea de a promova includerea în codul profesiilor și meseriilor a ocupației de terapeut întreținere corporală, dar și pe cea de consilier parfumier. Noile ocupații ar urma să completeze și să diversifice categoriile profesionale implicate în furnizarea serviciilor din domeniul îngrijirilor corporale.

Salonul Steline True Moments va fi deschis săptămâna viitoare, în Florești, și va funcționa în clădirea Roka Center.

Related posts

Leave a Comment