PSD susţine modernizarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj

Grupul consilierilor social-democraţi din Consiliul Judeţean Cluj a susţinut în 2015 mai multe investiţii în domeniul medical. Una dintre acestea este reprezentată de lucrările de modernizare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj.
Investiţia la Spitalul Clinici de Boli Infecţioase din Cluj este în valoare de mai bine de 2,5 milioane lei. Banii vor fi investiţi în modernizarea a trei secţii.

„Sistemul sanitar din Cluj este o prioritate pentru PSD, modernizarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj fiind o urgenţă. Am reuşit să alocăm resurse pentru noul computer tomograf care va întra în dotarea Ambulatoriul Integrat din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi care va genera beneficii multiple, acesta producând scurtarea semnificativă a duratei de scanare a pacientului. Este o investiţie importantă pentru pacienţii acestui spital, care vor putea beneficia de servicii medicale moderne” a declarat dl. Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.



Modernizarea este cu atât mai necesară cu cât ambulatoriul de pe strada Moţilor are peste 20 de specialităţi clinice, se adresează tuturor categoriilor de pacienţi şi, în special, celor cu venituri reduse:
Spitalul este structurat pe doua activităţi principale ale sistemului de sănătate şi anume:

– activitate spitalicească
– activitate ambulatorie

Activitatea spitalicească este asigurată în special în unitatea principala din str. Iuliu Moldovan nr. 23 prin:
– 3 secţii de boli infecţioase adulţi
– 1 secţie de boli infecţioase copii
– un compartiment HIV/SIDA
– un compartiment terapie intensivă
– laborator de analize medicale
– laborator de radiologie
– serviciu de anatomie patolologică
– camera de gardă
Anual se realizează un număr de cca. 7.000 cazuri de spitalizare continuă şi cca. 15.000 cazuri de spitalizări de zi specifice patologiei bolilor infecţioase.

Activitatea ambulatorie se desfaşoară în special în cadrul Ambulatoriului Integrat din str.Moţilor nr.19, unde un număr de 72 cabinete medicale oferă servicii ambulatorii şi de spitalizare de zi pentru 21 specialităţi clinice adulţi şi 9 specialităţi clinice copii.
În plus aceste servicii sunt susţinute de următoarele laboratoare:
– laborator de analize medicale
– laborator de radiologie şi imagistică medicală
– laborator de recuperare, medicina fizică şi balneologie
– laborator de endoscopie
– sterilizare
Anual au loc un număr de cca. 170.000 – 200.000 consultaţii medicale de specialitate şi cca. 15.000 servicii medicale de spitalizări de zi.

Related posts

Leave a Comment