FMI are obiecții cu privire la legea insolvenței persoanelor fizice

Fondul Monetar Internațional și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu legea falimentului personal. Specialiștii FMI au atras atenția că fără un studiu de impact și fără consultarea asociațiilor implicate, o astfel de lege riscă să aibă efecte negative pe piața financiară.

Fondul Monetar Internațional recomandă autorităților române să adopta legea insolvenței numai după un studiu de impact și după consultarea instituțiilor de profil. În caz contrar, o astfel de lege ar avea un impact negativ pe piața financiară, dar și asupra întregii economii. FMI a făcut aceste recomandări într-o scrisoare transmisă ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și președintelui Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă. Scrisoarea este semnată de Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România şi de Elisabetta Capannelli, Country Manger al Băncii Mondiale.

”O lege a falimentului personal eficientă reprezintă o componentă importantă a sistemului modern de insolvenţă şi sprijinim eforturile autorităţilor de a realiza o legislaţie în acest domeniu. Suntem, totuşi, profund îngrijoraţi de faptul că adoptarea unei legi a falimentului personal fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea părţilor interesate şi fără un sprijin instituţional adecvat nu-şi va atinge obiectivele”, se arată în scrisoarea FMI.

În același timp, Banca Mondială și-a exprimat îngrijorarea cu privire la actualele iniţiative legislative din Parlament referitoare la convertirea împrumuturilor bancare în valute în moneda naţională la cursul de schimb de la momentul acordării împrumuturilor. Oficialii FMI și cei ai Băncii Mondiale cred că adoptarea unor astfel de măsuri ar reprezenta un risc la adresa stabilităţii sistemului financiar al României. Totodată, Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România, şi Elisabetta Capannelli, Country Manger al Băncii Mondiale, au propus ca aceste chestiuni să fie discutate cu prilejul următoarei misiuni FMI şi BM la Bucureşti, care va începe marţi.

Related posts

Leave a Comment