Seplecan cere din nou organizarea de alegeri anticipate pentru șefia Consiliului Județean. Liberalul vrea să profite de valul care a adus peste 73 la sută din voturi în favoarea lui Iohannis

La doar câteva ore de la victoria candidatului PNL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, liderii PNL Cluj cer din nou organizarea de alegeri anticipate pentru șefia Consiliului Județean Cluj. Postul de președinte a devenit vacant după arestarea fostului președinte, Horea Uioreanu, pentru fapte de corupție, ceea ce a dus la demisia acestuia din fruntea administrației județene. Consilierul județean Mihai Seplecan, cel care speră să obțină nominalizarea sa drept candidat la șefia Consiliului, a lansat azi un nou apel pentru organizarea alegerilor parțiale anticipate la Cluj.”Mulțumesc tuturor clujenilor care au ales să se prezinte la vot ieri, într-un număr impresionant, indiferent de opțiunea acestora. Este timpul să punem capăt segregării de orice fel. Mai ales noi, aleșii locali, care suntem chemați să ne vedem de treabă, iar treaba noastră este buna administrare a banului public, interesul cetățeanului.

Mobilizarea exemplară a clujenilor care, ieri, până la ora 21, au votat în proporție de 69,56% la nivel de judeţ, și 76,87 în municipiul Cluj-Napoca, ne arată că, în momentele în care drepturile cetățenești sunt încălcate sau minimalizate, românii știu să și le ceară înapoi, știu să nu se lase prostiți.

De acest exemplu ar trebui să profite cei de la PSD Cluj și să înceapă să învețe că administrația publică locală nu este la cheremul lor discreționar. Să înțeleagă și să-și asume greșelile, să ceară alături de ACL Cluj alegeri anticipate pentru ocuparea funcției de președinte al Consiliului Județean Cluj, să se respecte legea.

Știu că cei de la PSD nu prea știu să respecte legea și să o aplice – s-a văzut în modul mizerabil în care au organizat aceste alegeri, demne de strămoșii lor, comuniștii anului 46. Și asta în plin secol XXI. Dar orice învăț își are dezvățul – și un prim pas este acela de a cere respectarea legii și organizarea, conform legii, a alegerilor pentru președinția CJ Cluj.

Sper că înțelege că este obligat să respecte legea inclusiv prefectul Vușcan numit apolitic de către PSD Cluj.

Reamintesc faptul că, săptămâna trecută, prin Notificare am solicitat primului ministru ca, până la începutul lunii decembrie a.c., să se adopte o hotărâre de Guvern prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 (art. 102 ind. 1, coroborat cu art. 69 alin. 2 și art. 69 alin. 5 coropborat cu art. 9 din Legea nr. 67/2004), a datei de desfășuare a alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj”, a spus Mihai Seplecan, într-un comunicat de presă.

Related posts

Leave a Comment