
Patronul echipei de fotbal CFR Cluj, omul de afaceri Arpad Paszkany, a admis că a finanţat campania electorală a PD-L. „Eu am fost la bine şi la greu alături de prietenii mei din PD-L”, a spus azi patronul CFR Cluj, cu aluzie la sloganul electoral al democrat-liberalilor.De altfel, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Arpad Paszkany este consilierul local PD-L, Adrian Popa, fost viceprimar al oraşului. De altfel, cei doi au fost colegi de partid în PNŢCD. Însă, în timp ce Adrian Popa a ales să activeze în zona politică, Arpad Paszkany s-a dedicat afacerilor şi sportului.
Relaţia specială dintre PD-L şi Arpad Paszkany a devenit evidentă în anul 2007, când a izbucnit scandalul Gazeta, în care managerii unui trust de presă din anturajul finanţatorului CFR Cluj au fost acuzaţi de şantaj. În acest context, preşedintele României, Traian Băsescu, a citat, la o reuniune a CSM, un memoriu trimis „de un cetăţean de la Cluj”. Acest cetăţean este nimeni altul decât Arpad Paszkany, care reclama relaţiile neprincipiale dintre unii politicieni, oameni de afaceri şi magistraţi.