Liberalul Mihai Seplecan i-a cerut în scris prefectului de Cluj, Gheorghe Vușcan, provenit din PSD, să nu atace cele trei hotărâri de consiliu județean prin care Seplecan a fost desemnat în fruntea administrației județene, ca vicepreședinte cu atribuții delegate de președinte al Consiliului Județean. Aceste hotărâri au vizat revocarea din funcția de vicepreședinte a reprezentantului PSD, Ioan Oleleu, desemnarea lui Mihai Seplecan ca vicepreședinte în locul lui Oleleu, iar cea de-a treia viza preluarea, de către Seplecan, de la viepreședintele UDMR al Consiliului Județean, Istvan Vakar, a atribuțiilor de președinte delegat.”Îi solicit domnului Gheorghe Vușcan, în numele contribuabililor clujeni, să nu mai continue jocul politicianist al contestării celor trei HCJ date în ședința din data de 31.07.2014, prin care Ioan Oleleu a fost demis din funcția de vicepreședinte. Domnul Ioan Oleleu a dovedit că face, in special în ceea ce privește Aeroportul Internațional Cluj, niște jocuri dubioase care pun în pericol chiar strategia de dezvoltare a județului. Numai interesul contribuabilului clujean nu se urmărește prin această tentativă de subminare a proprietății CJ Cluj. Orice continuare a acestui joc politicianist, este în fapt un sprijin acordat corupției și o menținere a unei stări de fapt care blochează activitatea forului județean. Este necesar ca noua majoritate din Consiliul Judetean să fie lăsată să lucreze în interesul cetățenilor. Clujul are nevoie de soluții pentru Aeroportul Internațional, pentru groapa de gunoi, pentru drumurile judetene șamd. Acum când stăm pe un butoi de pulbere al nemulțumirii publice, cu cetățeni ieșiți în stradă din cauza stării drumurilor, cu pericolul ca deșeurile menajere să rămână pe stradă în plină vară, din cauza închiderii rampei de gunoi, precum și cu vădita tendință de a se încerca falimentarea Aeroportului Internațional Cluj și posibila înstrăinare a acestuia, numai acest scandal mai lipsește. Sunt motivele pentru care îi solicit prefectului Gheorghe Vușcan să nu perpetueze o stare de blocaj instituțional, să dea dovadă de maturitate administrativă, practic să-și respecte concetățenii și să nu încurajeze corupția”, scrie Mihai Seplecan în adresa trimisă prefectului de Cluj.
Related posts
-
RIVUS susține educația și inovația la Babeș-Bolyai University International Case Competition
Proiectul de reconversie urbană RIVUS a fost partener oficial al primei ediții a Babeș-Bolyai University International... -
E.ON a atins pragul de 400 de centrale electrice fotovoltaice livrate companiilor din țară
Compania E.ON Energie România a atins, în luna septembrie, pragul de 400 de centrale electrice fotovoltaice... -
Cum se anunță vremea pentru luna octombrie
Pentru săptămâna în curs, vremea se anunță cu temperaturi scăzute, ca urmare a valului de aer...