Vaticanul are pregatit discursul pentru ”întâlnirea de gradul III”

De Mircea Jurcă

Papa Francisc este gata să ofere o declaraţie cu privire la „First contact”, date fiind progreselor în metodele ştiintifice de detectare a vieţii extraterestre. Afirmația aparține jurnalistei Roasana Unabel de la Voxxi.com, citată de evz.roJurnalista afirmă că detaliile nu sunt oficiale și pleacă în susținerile sale de la faptul că Vaticanul a convocat, de zeci de ani deja, unele dintre cele mai strălucite minți din comunitatea științifică internațională ca să reflecteze la posibilitatea vieții extraterestre și să pregătească o dezvăluire publică în numele Bisericii Catolice, în cazul în care existența extratereștrilor ar fi confirmată. Mai mult, în luna martie, Observatorul Vaticanului și Universitatea din Arizona au organizat o conferință în Tucson pentru a discuta despre progresele realizate în căutarea vieții extraterestre. Conferința, la care au participat circa 200 de oameni de știință din întreaga lume, a fost intitulată ” Căutarea vieții dincolo de sistemul solar” și a fost inspirată de descoperirea rapidă de noi planete, de noi descoperiri cu privire la pragurile de condiții extreme în care vietăți pot supraviețui pe Pământ și de noile tehnologii concepute pentru căutarea vieții pe exoplanete.

Unabel mai arată că ”s-ar putea să nu fie o sarcină uşoară pentru biserică de a interpreta Sfânta Scriptură, în cazul în care se va găsi viaţă pe alte planete şi omul nu va fi singura creatură făcută după chipul lui Dumnezeu”, însă, în 2009, Jose Gabriel Funes, directorul Observatorului Vaticanului, a acordat un interviu ziarului L’Osservatore Romano, în care a afirmat că existența vieții extraterestre nu ar pune nicio problemă pentru teologia catolică.

Related posts

Leave a Comment