În mod incredibil, la 25 de ani de la prăbușirea regimului comunist, ideile lui Stalin continuă să ne influențeze viața cotidiană. Unul dintre domeniile în care influențele staliniste au fost conservate foarte bine este cel al dreptului. Lucrurile pot fi observate foarte bine în procesele de revendicare pornite de Biserica Greco-Catolică pentru recuperarea bunurilor confiscate în anul 1948, când autoritățile staliniste din România au interzis acest cult și i-au dat proprietățile în administrarea cultului ortodox. Magistrații de la instanța supremă din România au ocazia să pună capăt acestor influențe bolșevice în cadrul unui proces care va fi judecat în 6 mai și care se referă la retrocedarea bisericii greco-catolice din cartierul clujean Iris.
Să facem o scurtă incursiune în istoria acestui lăcaș de cult. Parohia greco-catolică din Iris a fost înființată în anul 1931, de către părintele Vasile Chindriș, la câteva luni de la mutarea scaunului episcopal din Gherla la Cluj. Vasile Chindriș a început și construirea bisericii parohiale, care a primit hramul Bunei Vestiri și care a fost sfințită de către cardinalul Iuliu Hossu în anul 1938.
Însă greco-catolicii nu s-au putut bucura de acest lăcaș de cult decât 10 ani. Din anul 1940, comunitatea creată de părintele Vasile Chindriș s-a confruntat cu duritatea ocupației maghiare din Transilvania de Nord și cu urgia celui de-al doilea război mondial. Iar apoi, din 1944, democrația românească ce începea să renască a fost strivită de șenilele tancurilor sovietice.
Mari oameni de stat, care au făcut istorie, precum Iuliu Maniu sau Ion Mihalache sau Gheorghe Brătianu au fost aruncați în sinistrele temnițe bolșevice, unde și-au găsit sfârșitul. În trista zi de 30 decembrie 1947, Majestatea Sa, Regele Mihai I, a fost obligat să abdice, sub șantajul bolșevicilor, care amenințau cu uciderea unui mare număr de tineri arestați pentru împotrivirea lor față de ciuma roșie. Abdicarea ilegală, profund neconstituțională, continuă să își producă efectele și azi. În locul unei monarhii constituționale legitime și profund ancorată în tradiția românească, avem o republică de tot râsul. Iar în anul 1948, a fost înlăturat și ultimul bastion în calea bolșevizării României: Biserica Greco-Catolică. Biserica Ortodoxă Română fusese deja aservită prin instalarea la cârma sa a patriarhului roșu, de rit comunist, Justinian Marina, unul dintre complicii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza.
În parohia greco-catolică Iris, preotul Augustin Suciu a decis să treacă la biserica ortodoxă. A fost un gest individual, care nu putea, din nici un punct de vedere, să atragă și trecerea patrimoniului parohiei. Atât potrivit dreptului canonic ortodox, cât și potrivit dreptului canonic greco-catolic, preotul nu are decât dreptul de administrare asupra bunurilor parohiei, nu și dreptul de proprietate sau de dispoziție asupra acestor bunuri.
Oricum, după desființarea samavolnică a Bisericii Greco-Catolice,cele mai multe dintre bunurile acesteia au fost preluate de Biserica Ortodoxă. Iar după prăbușirea regimului comunist, greco-catolicii au început demersurile pentru recuperarea bunurilor care li se cuvin de drept.
La fel s-a întâmplat și în cazul parohiei din cartierul Iris. Dosarul de rerocedare a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca, instanță care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj. Magistrații au dat dreptate greco-catolicilor, iar ortodocșii au declarat apel. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel, care a dat din nou dreptat greco-catolicilor. În recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia și a retrimis dosarul, spre rejudecare, Curții de Apel, care a dat din nou dreptate greco-catolicilor. După ce dosarul a ajuns din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia Curții de Apel a fost din nou casată, pe motiv că judecătorii de la Curtea Constituțională au declarat drept constituțional un decret abuziv, emis de Ion Iliescu în anul 1990, care stabilește că bunurile Bisericii Greco-Catolice trebuie restituite pe calea dialogului. Tot ca urmare a acestui decret, Curtea de Apel Cluj a pronunțat o decizie în favoarea parohiei ortodoxe, iar dosarul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție. În data de 6 mai, judecătorii de la instanța supremă trebuie să ia o decizie.
Concret, ei trebuie să decidă dacă sunt încă valabile decretele staliniste sau legislația europeană. Se înfruntă două concepții asupra Dreptului. Prima, cea europeană, pune în valoare dreptul de proprietate și, în esență, afirmă că tot ceea ce a fost furat în perioada comunistă trebuie retrocedat. Cea de-a doua promovează ideea că eventualele restituiri de bunuri trebuie decise în comisiile de dialog dintre cele două biserici. Este ca și cum în dreptul penal hoțul și păgubitul ar face o comisie pentru a decide dacă bunul furat trebuie restituit sau nu. De asemenea, a apărut o variațiune pe această temă, care spune că bunul bisericesc ar trebui să rămână acelui cult care are majoritatea credincioșilor.
Această idee este aberantă. Dacă ar fi aplicată, ortodocșii nu ar mai avea nici o biserică în Constantinopole. Toate ar deveni moschei. Sau în Basarabia, unde Biserica Ortodoxă Română are parte din partea Bisericii Ortodoxe Ruse de același tratament pe care ortodocșii din Transilvania l-au aplicat greco-catolicilor, mitropolia românească ar rămâne fără nici un lăcaș de cult în majoritatea localităților de dincolo de Prut. Sau, dacă am presupune că o familie de persoane fără adăpost ar intra în casele judecătorilor care trebuie să soluționeze această cauză, aceste persoane fără adăpost ar cere judecătorilor să plece din locuințe, pe temeiul criteriului numărului. Niciunde în lume, cu excepția Coreii de Nord, dreptul de proprietate nu este condiționat de număr!
Statul român are datoria, la nivel general, să rezolve această problemă. Ea a fost provocată de stat, nu de Biserica Ortodoxă, iar tactica de a învrăjbi cele două culte nu este una democratică. În cazul particular al parohiei din cartierul Iris, deja, statul român a oferit două terenuri parohiei ortodoxe, pe care au fost ridicate două noi biserici, iar din vechea parohie au fost desprinse alte două parohii. În prezent, nu mai există chiar nici un motiv care să împiedice restituirea bisericii greco-catolice. Nu este ca și cum s-ar repeta în sens invers situația din 1948, când credincioșii ortodocși ar fi alungați în stradă. Ei deja au două noi biserici noi, iar legea și dreptatea impun restituirea vechii biserici proprietarilor de drept. Să sperăm că argumentele vor fi înțelese și de judecătorii de la instanța supremă, iar România va evita o nouă condamnare la CEDO. Pentru că, dacă judecătorii români nu vor face dreptate, cu siguranță că o vor face magistrații de la Strasbourg.
