Gerea şi Chiţoiu şi-au depus demisiile la cabinetul lui Ponta. Pricopie, interimar la Sănătate. Ponta, interimar la Finanţe. Niţă, interimar la Economie

Mai mulţi lideri ai PNL au sosit miercuri la sediul partidului, înaintea conferinţei de presă anunţate de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, în urma unui nou eşec în negocierile din USL. La sediul PNL au ajuns mai mulţi lideri liberali, între care Daniel Chiţoiu, Teordor Atanasiu, George Scutaru, Cristina Pocora, Alina Gorghiu şi Eduard Hellvig, potrivit www.romanialibera.ro.Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor, iar Constantin Niţă (PSD) va fi ministru interimar la Economie. Trebuie menţionat că, în urmă cu câteva zile, Crin Antonescu declarase că nominalizarea unor miniştrii PSD pe locurile PNL echivalează cu ruperea USL.

Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcţionarea stabilă şi eficientă a Guvernului, premierul Ponta a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu.

„Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniştri liberali pentru ministerele în discutie, dar propunerea a fost respinsă de către presedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu doreşte să intre în contradicţie cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Crin Antonescu să propună doi miniştri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanţelor Publice şi, respectiv, la Ministerul Economiei. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat şi în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat.

Recent, Antonescu a fost întrebat ce se întâmplă dacă premierul Victor Ponta va propuneri ca interimari pe ministerele rămase libere în urma demisiilor miniştrilor PNL pe oameni din partea USD.

„Înseamnă că deja nu mai este în interiorul, înseamnă că deja doreşte să construiască alt Guvern şi înseamnă că suntem într-o cu totul altă logică politică, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Sigur, e o variantă, dar dacă domnul Ponta nu mai vrea să continue cu USL aşa cum îl ştim, cu PNL ca partener, poate face acest lucru”, a afirmat preşedintele PNL.

UPDATE. Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale, informează Mediafax.

Miniştrii Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu îşi vor depune demisiile, în scris, miercuri dimineaţă, conform unor surse din politică, pentru ca acestea să fie cât mai repede publicate în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Gerea: Demisia mea va fi înregistrată miercuri

Ministrul demisionar al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că demisia sa din funcţie va fi înregistrată cel mai probabil miercuri.

Citeşte şi: UPDATE. Conducerea PNL decide soarta USL

Demisiile acestora vor fi apoi semnate de premierul Victor Ponta. Premierul are la dispoziţie 15 zile în care demisia să fie irevocabilă.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună „în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern”Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit, în şedinţa de marţi seară, ca domnii Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună miercuri, în mod formal, demisiile din Guvern. Se respectă astfel deciziile anterioare adoptate de către Delegaţia Permanentă a PNL şi reconfirmate marţi seară în BPN, prin care ne menţinem propunerile pentru posturile de miniştri: Klaus Iohannis, ca ministru de Interne şi vicepremier, Eugen Nicolăescu ca ministru de Finanţe, Teodor Atanasiu ca ministru al Economiei şi Cristian Buşoi ca ministru al Sănătăţii”, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, remisă miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea încă sunt miniştri, el arătând că demisiile acestora au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern şi că situaţia lor juridică e clară.

„Demisiile reprezintă o voinţă personală care se va concretiza din punct de vedere legal atunci când voi înainta – eu nu pot să înaintez o propunere de revocare a unui ministru fără să spun cine ocupă funcţia respectivă – nu există să las aşa, în aer, ministere”, a spus Ponta.

Ministrul demisionar al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că demisia sa din funcţie va fi înregistrată cel mai probabil miercuri, precizând că rămânerea sa în funcţie a fost decisă de comun acord cu premierul Victor Ponta.

Gerea a fost întrebat dacă şi-a înregistrat demisia din funcţia de ministru. „O să fie înregistrată probabil în zilele următoare, mâine dacă nu mă înşel (…) La minister sunt lucruri în continuare care trebuiau rezolvate, aveam o responsabilitate, şi de comun acord (cu Victor Ponta, n.r.) am mai rămas în funcţie până se finalizau toate lucrurile care erau în curs şi erau şi importante”, a susţinut Gerea.

El a precizat că în acest răstimp, de la depunerea demisiei, a mai semnat acte în calitate de ministru pentru că demisia sa nu a fost înregistrată.

Related posts

Leave a Comment