De aproape un secol, bătrânii Munţi Bucegi pastrează un secret cunoscut, la vremea respectivă, doar de câţiva localnici, care astăzi nu mai sunt printre noi. Este vorba despre un tunel misterios – tunelul Izvor – care traversează muntele Paduchiosu. Astăzi nu se mai ştiu prea multe despre acesta; circula însă o mulţime de zvonuri.Despre tunelul Izvor circulă foarte multe legende. Se spune că in straăfunduri ar fi “îngropate” o locomotivă, un vagon şi chiar osemintele a circa 100 de oameni.
Totul a început in 1914. Pentru descongestionarea circulaţiei feroviare pe Valea Prahovei, Administraţia CFR a aprobat construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia. Partea cea mai grea a acestui proiect – tunelul Izvor – a fost încredinţată firmei inginerului austriac Iulius Berger. Tunelul, care urma să lege staţiile Sinaia şi Pietroşiţa, fusese proiectat să aibă aproximativ şase kilometri, devenind cel mai lung din ţară, la acea ora. Sub presiunea evenimentelor, forţaţi de iminenţa izbucnirii războiului, constructorii au demarat lucrările din doua parţi: dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.
Legătura cu gara Sinaia, situată mai sus de gura tunelului, la o distanţă de aproape un kilometru, urma să fie facută printr-un tronson de cale ferată construit la suprafaţă. Administraţia CFR a amenajat mai întâi campusul muncitorilor şi spaţiile de depozitare a materialelor, construind din piatră de munte mai multe cantoane şi depozite, construcţii care mai sunt funcţionale şi în ziua de azi. Pentru executarea lucrărilor au fost angajaţi un număr mare de muncitori, români şi italieni. Se lucra intens, în trei schimburi; se înainta prin munte cu relativă uşurinţă întrucât în cea mai mare parte se săpa în roca moale – şisturi bituminoase -, şi nu în granit sau bazalt. S-a reuşit săparea a 400 m de tunel, realizându-se galerii de baza şi de creştet pe 800 m. Izbucnirea primei conflagraţii mondiale a atras după sine sistarea lucrărilor. Reluate in 1938, tot sub coordonarea CFR, acestea au fost preluate, în 1941, de trupele naziste de ocupaţie, în acea perioadă înregistrându-se, de altfel, şi cel mai rapid ritm de construcţie. Deşi capătul dinspre Sinaia al tunelului fusese aproape finalizat, după retragerea nemţilor lucrările au fost abandonate definitiv.
Lungimea tronsonului de tunel dinspre Sinaia – cel puţin în partea vizibilă, în care se mai poate pătrunde şi astăzi – este de aproximativ 480 de metri. La capătul acestuia, un zid gros de beton astupă în totalitate tunelul, lat de cinci metri şi înalt de aproximativ şase metri. A doua gură a tunelului, cea dinspre localitatea Cărpiniş, judeţul Dâmboviţa, a fost distrusă prin detonare. Potrivit mărturiilor mai multor oameni, această galerie subterană ar fi fost blocată în anul 1985, de două plutoane ale Securităţii. Dincolo de zidul de beton armat, porţiunea de tunel de la Platoul Izvor se întinde pe o distanţă ce nu poate fi estimată, nemaiexistând nici un document de şantier care să ofere date despre stadiul lucrării de aici. Tot ceea ce se mai ştie este faptul că dincolo de zidul de beton nu s-au mai executat lucrări de zidărie, betonare şi armare. Prin părţile locului circulă zvonul că aici s-ar afla o locomotivă cu abur şi un vagon de construcţie, abandonate de trupele naziste o dată cu stoparea lucrărilor.
Un localnic al cărui tată a lucrat la galerie susţine că tunelul a fost străpuns până la capăt, urmând doar să fie lărgit şi înălţat. Alţii povestesc ca după ce lucrările au fost preluate de trupele germane acolo ar fi avut loc un adevărat masacru: înainte de retragere, SS-iştii ar fi omorât tot personalul român care a participat la construirea tunelului, osemintele fiind şi astăzi “zidite” în tunel. Aceste informaţii nu sunt însă susţinute de documente, cel puţin nu de cele cunoscute, părând mai degrabă o legenda a locului. Şi totuşi, merge vorba ca în zonă ar mai exista urmaşi ai unor supravieţuitori ai acţiunii criminale a SS-iştilor…
Tunel sau depozit de… branzâ
În prezent, deşi tunelul este abandonat, capătul său de la Sinaia e încă accesibil. Paşii te poartă aici pe un drum de pământ care şerpuieşte printre vechile căsuţe de piatră ale muncitorilor ce au trudit odinioară pe şantierul tunelului. Un podeţ, lung de vreo 30-40 de metri, aruncat peste o vale adâncă de 20 de metri, duce la intrarea în munte. Construit în acele timpuri de tristă aducere aminte, podul a rezistat totuşi până astăzi. Vechea structură de metal este încă susţinută de picioare solide din piatră şi beton armat, dar scândurile au putrezit. Două porţi de metal străjuiesc intrândul. Doar una dintre ele, căzută într-o rână, mai permite accesul curioşilor. În lumina naturală, ce se estompează treptat pe măsură ce avansezi în tunel, ţi se dezvăluie privirilor pereţi înalţi, din beton, placaţi cu piatră. Pardoseala, tot din beton, este inundată, din loc în loc, de apa care se infiltrează prin pereţi din munte. Din zece în zece metri, pe ambele părţi au fost săpate nişe, acum pline cu tot felul de deşeuri. Cu cât înaintezi, vizibilitatea e tot mai redusă, iar apa, tot mai mare – spre capatul tunelului trece de glezne, transformându-se în mici şuvoaie. Deasupra capului, tavanul pare încă într-o stare perfectă. Galeria se opreşte brusc. Tunelul este tăiat pe întreaga secţiune de un zid de beton. La lumina lanternei zăreşti pe jos, bine conturate, mai multe urme circulare. Aflam că sunt de la… butoaie cu brânză. Până acum câţiva ani, tunelul era folosit de producători din toată Valea Prahovei ca depozit – şi chiar ca loc de desfacere – pentru brânzeturi.
Oamenii, atât cei care vindeau, cât şi cumpărătorii, nici nu se mai duceau la piaţă… Deşi de dincolo de zidul de beton nu razbate nimic, nici un zgomot, nici o tânguire nu tulbură liniştea locului, în intunericul rece-neprietenos, gândind la posibilele victime închise adânc în inima muntelui, simţi cum te pătrunde uşor-uşor o nedefinită înfiorare. Cine ştie, poate că masivul acesta de piatră ascunde totuşi o taină… Periodic se aduce în discuţie problema reconstruirii Tunelului Izvor. Prin finalizarea acestui proiect, drumul spre Sinaia va fi scurtat cu peste 20 km, lungimea tunelului fiind de aproape şase kilometri.
Deocamdată nu se ştie dacă lucrările vor fi reluate şi dacă destinaţia acestei căi de acces prin inima muntelui va fi feroviară sau rutieră.
Dincolo de calcule şi estimări, dincolo de motivele economice, la fel de important este faptul că “retrezirea la viaţă” a Tunelului Izvor va aduce cu sine dezlegarea unei enigme vechi de aproape un secol.
