Reţeta hidromelului, redescoperită de sătenii de pe Valea Barcăului

Localnicii din câteva sate din Transilvania au redescoperit formula unei băuturi numite de grecii din Antichitate hidromel. Unii i-au spus și nectarul zeilor, pentru că această băutură are un gust deosebit, iar rețeta este simplă: apă, miere de albine și polen, totul lăsat la fermentat patru zile. Această băutură este produsă de o întreprindere socială de pe Valea Barcăului, care valorifică mierea și fructele uscate produse în zonă.Rețeta hidromelului se pierde în negura vremurilor. Probabil, oamenii au descoperit calitățile acestei băuturi înainte de a inventa scrisul. În România, în perioada comunistă, a încetat fabricarea nectarului zeilor, însă, după Revoluție, un tânăr economist din județul Sălaj, Alin Prunean, a redescoperit această rețetă. Reţeta incluse şapte linguri de miere dizolvate într-un litru de apă, căruia i se mai adaugă o linguriţă de polen.

Hidromelul are o concentrație alcoolică mai slabă decât cea a berii și mai apropiată de cea a socatei. Virtuţile sale au fost proslăvite de poeţii din Antichitate, dar şi de scriitori moderni. Un exemplu este marele scriitor polonez Henryk Sienkiewicz, autor a numeroase romane istorice. Iar dintre scriitorii români, Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei care au apreciat cel mai mult virtuţile acestei băuturi.

Related posts

Leave a Comment