Eu nu mă voi duce la nici un referendum pentru modificarea Constituției. Nu mă interesează Constituția lor, câtă vreme ei nu vor să asculte vocea noastră, a celor tot mai mulți care vrem un nou stat, legitim și occidental. Iar o Constituție nu poate fi legitimă până când poporul nu se va pronunța asupra formei de guvernământ. Vreau să votez la un referendum în care românii să se pronunțe dacă vor Monarhie sau republică. Dacă republicanii vor învinge, nu vor câștiga doar respectul nostru, al monarhiștilor, pentru curajul de a fi onești până la capăt, ci vor câștiga și legitimitatea care acum le lipsește cu totul.Dacă poporul român va voi să trăiască într-o republică, nu putem decât să ne înclinăm în fața acestei voințe și să o respectăm, fără să ne pierdem credința. Însă, din 1947 și până acum, nimeni nu a îndrăznit să întrebe poporul ce vrea cu adevărat. Am auzit tot soiul de platitudini despre limitele revizuirii Constituției și despre faptul că majoritatea românilor ar dori republica. Însă lucrurile nu stau deloc așa.
Actuala Constituție și-a dovedit limitele. Este ca o Dacia 1310 cu licurici, căreia proprietarul i-a pus niște led-uri total inutile, niște capace de roți de Mercedes, niște arcuri de Opel și niște oglinzi de Nissan. Însă, în esența ei, este tot o Dacie 1310, adică o mașină depășită, a cărei tehnologie este vetustă și ale cărei performanțe sunt îndoielnice. Iar noi nu putem rămâne prizonierii Constituției lui Iorgovan, doar pentru că, abuziv, cei care au decis cu de la sine putere că este musai să trăim într-o republică au introdus un articol care vorbește despre limitele revizuirii Constituției.
Titularul suveranității naționale este poporul și doar el poate stabili limitele revizuirii Constituției. Sau poate decide, prin absurd, că nu avem nevoie de o Constituției, așa cum este cazul Angliei. De aceea, o Adunare Constituantă nu poate interzice poporului să își stabilească el soarta.
Iar actualul Parlament nu are legitimitatea să revizuiască nici măcar această Constituției. În decembrie 2012, noi am votat un Parlament, nu o Adunare Constituantă. Iar o nouă Constituție este imperios necesară. Avem nevoie de o lege fundamentală care să reflecte tradiția istorică adevărată, nu cea viciată de comunism, dar care să fie deschisă spre viitor.
Dincolo de Monarhie, în viitoarea Constituție nu mai avem nevoie de o Curte Constituțională care să fie un cimitir al elefanților din politică, în care foști juriști de la fabrica de baterii ajung judecători constituționali, datori cu temenele politice către stăpânii care le-au dăruit postul de la Curte. Judecătorii constituționali trebuie să fie judecători de carieră, cu gradul profesional de cel puțin judecător de curte de apel, independenți din punct de vedere politic și competenți din punct de vedere profesional. Sau, dacă nu găsim astfel de judecători, atribuțiile de jurisdicție constituțională pot fi preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție, întocmai precum în Statele Unitw ale Americii, rolul de instanță constituțională revine Curțiio Supreme de Justiție.
Apoi, este ridicol faptul că ”părinții Constituției” din 1991 au trecut în legea fundamentală a statului Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radio, dar au uitat de Agenția Națională de Presă Agerpres! Pur și simplu, au uitat! Atât i-a dus capul! Iar o astfel de omisiune spune totul despre ”înțelepciunea” celor care au creat această constituție. Și să nu uităm de revizuirea lui Cozmâncă din 2003, când au trebuit să voteze două zile la referendum pentru a revizui Constituția.
Motive de critică ar fi nenumărate. Însă tot răul vine din păcatul originar: lipsa de legitimitate istorică a acestei legi fundamentale, creată de ”sfânta treime” Iliescu – Iorgovan – Cozmâncă. Tot din cauza acestei lipse de legitimitate ne-am ales cu o Constituție stufoasă, ineficientă, care ridică numeroase probleme prin crearea unor conflicte în Puterea Executivă, între premier și președinte, în Puterea Legislativă, între Senat și Camera Deputaților, dar și între instanțe, prin posibilitatea intervenției Curții Constituționale, care nu este instanță de judecată, ci o formulă ad-hoc, o struțocămilă juridică, de a interveni în actul de judecată, pe calea pronunțării asupra unor excepții de neconstituționalitate, ridicate în cadrul proceselor. Astfel, soluționarea unor cauze importante depinde de nemagistrați, de oameni care nu au probat verticalitate și competență profesională, ci doar obediență față de stăpânii care i-au numit în funcție. Atenție: în cazul judecătorilor de la Curtea Constituțională nu există răspunderea materială a magistratului, pentru că ei nu sunt magistrați!
Să luăm exemplul actualului președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Nu a fost niciodată judecător. Timp de doi ani, între 1988 și 1990, a fost avocat. Iar înainte a fost jurist la BJATM Bistrița și la Electrica Bistrița. Asta este întreaga sa experiență profesională! Sau să ne mirăm de faptul că deputatul Ioan Oltean, devenit celebru în Occident pentru inițiativa sa de confiscare a bunurilor Bisericii Greco-Catolice, pe care a promovat-o în Parlament, a fost propus drept judecător la Curtea Constituțională, după cum mărturisea chiar el, în presă. Știți care este experiența profesională a lui Ioan Oltean? A fost jurist la Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești din Bistrița-Năsăud!
Acestea sunt ororile născute de actuala Constituție, republicană până în măduva oaselor. Să o comparăm cu Constituția din 1923 și vom vedea că, în ciuda imperfecțiunilor lor, legea fundamentală a statului adoptată acum 90 de ani era infinit mai bună decât constituția lui Iliescu-Iorgovan-Cozmâncă.
Astfel, doar dacă lecturăm cele două legi fundamentale, ne dăm seama că, uneori, Istoria poate fi mai tare decât gramatica. Adică, substantivul Monarhie poate fi declinat nu doar la cazul nominativ, genitiv, dativ etc, ci poate avea și timp, la fel ca verbele. Să declinăm împreună, deci, substantivul Monarhie la timpul viitor!
