Numărul transplanturilor cu organe care provin de la donatori aflați în moarte clinică va crește în acest an de trei ori, comparativ cu anul trecut. Estimarea îi aparține directorului executiv al Agenției Naționale de Transplant, medicul Dan Luscalov. El afirmă că acest lucru se datorează modificărilor legislative, care au permis crearea unor posturi de coordonator de transplant în mai multe spitale din țară. Astfel, dacă în tot anul 2012 au fost recoltate organe de la 65 de persoane aflate în moarte clinică, deja, până la această dată, cifra a fost depășită, potrivit www.consultatii-medicale.ro.Doctorul Dan Luscalov s-a numărat printre inițiatorii modificării legislative referitoare la transplantul de organe. Numărul donatorilor a crescut și în contextul în care organizații ale societății civile, dar și cele mai multe dintre cultele religioase din România i-au îndemnat pe oameni să doneze organele celor aflați în moarte cerebrală. Ca o consecință directă a creșterii numărului de organe donate, astăzi, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj au loc patru transplanturi de rinichi. Organele au fost recoltate de medici din Arad și din Baia Mare. Practic, este vorba de prima recoltare de organe efectuată la Arad și cea de-a doua din istoria spitalului județean din Baia Mare.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
