Delegații la Congresul PPMT de la Cluj-Napoca, organizat azi, la Hotelul Napoca, propun mai multe modificări ale Constituției. În principal, reprezentanții acestei formațiuni politice doresc eliminarea barierelor din calea modificării Articolului 1 din legea fundamentală a statului, care prevede că România este stat național unitar.De asemenea, ei doresc consacrarea constituțională a faptului că minoritățile naționale ar fi, de fapt, comunități naționale care sunt părți constituante ale statului, iar statul român să încurajeze legăturile dintre aceste comunități și națiunea-mamă. O altă propunere de modificare a Constituției este transformarea României într-o republică parlamentară, cu un președinte ales de către Parlament. În acest context, delegații la Congresul PPMT propun restrângerea atribuțiilor președintelui, dar și modificarea condițiilor în care șeful statului poate fi suspendat sau demis. Astfel, suspendarea ori demiterea ar urma să fie atributul unui corp de judecători, recrutat ca atare dintre magistrații Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Delegații la Congresul PPMT au mai cerut consacrarea constituțională a regiunilor, dar și mai multe garanții constituționale în privința drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Related posts
-
Ziua Rezervistului Militar, serbată la Cluj-Napoca
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Rezervistului Militar, marcată anual în data de 31 mai, Divizia 4 Infanterie... -
Expoziția „Under Construction” organizată de RIVUS și UAD Cluj-Napoca aduce arta contemporană într-un șantier activ
Cluj-Napoca găzduiește o premieră națională în domeniul artei și regenerării urbane. Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile... -
Ambasadorul Republicii Polone în România, în vizită la Cluj
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit vizita unei delegații oficiale conduse de Excelența Sa,...
