Consilierul local PNL, Ioana Borza, a iniţiat anularea contractului prin care compania rusească Mechel a vândut cele cinci combinate siderurgice pe care le deţinea în România. Iniţiativa ei vine după ce sute de oameni au protestat azi faţă de faptul că nu au primit cele trei salarii compensatorii la care are dreptul fiecare fost angajat. Iniţiativa Ioanei Borza va fi promovată la Bucureşti de către senatorul Marius Nicoară, preşedintele PNL Cluj, în al cărui colegiu electoral se află oraşul Câmpia Turzii.„Conducerea PNL Cluj solicită autorităţilor în drept să analizeze situaţia de la Mechel Câmpia Turzii. Considerăm că există premisele pentru anularea contractului prin care compania Mechel a vândut cele cinci combinate siderurgice pe care le deţine în România pentru suma de 52 de euro. În dreptul civil românesc, preţul neserios este un motiv întemeiat pentru anularea contractului, iar tranzacţia de la Mechel întruneşte toate condiţiile pentru a intra sub incidenţa prevederilor legale referitoare la această cauză de nulitate a contractului. Cum Mechel nu şi-a onorat obligaţiile faţă de statul român, precum şi faţă de angajaţi şi de foştii angajaţi, avem temeiuri să credem că această vânzare nu urmăreşte altceva decât fraudarea creditorilor. În acest sens, cerem autorităţilor în drept să atace în instanţă vânzarea celor cinci combinate siderurgice. De asemenea, cerem efectuarea demersurilor legale pentru instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor celor cinci combinate, în aşa fel încât să nu mai existe riscul tăierii instalaţiilor lor şi vânzării drept fier vechi. Mechel trebuie să îşi respecte obligaţiile asumate, iar dacă managerii companiei cu capital rusesc refuză să facă acest lucru, statul român are la dispoziţie pârghiile necesare pentru a-i obliga să o facă”, a declarat Ioana Borza.
Related posts
-
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,... -
Ziua Internațională a Tineretului 2026: contexte diferite, aspirații comune
Peste 1,3 miliarde de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani formează astăzi cea... -
Padre Guilherme a celebrat liturghia în noua catedrală greco-catolică din Cluj
Cunoscutul preot portughez Padre Guilherme a concelebrat liturghia în noua catedrală greco-catolică din Cluj, dedicată Martirilor...
