Pregătirile pentru cea de-a doua ediție a Transylvania International Music&Art Festival au intrat pe ultima sută de metri. Manifestarea, care va începe în data de 5 octombrie, este organizată de OmniPass, Consorțiul Organizațiilor Studențești, Dettra Events, Leaders’ Alliance și Qual Media Group.”TiMAF prezintă publicului un concept unic, în cadrul căruia 13 arte consacrate (muzica, dans, arte plastice, arhitectură, street arts, teatru, literatură, publicitate, arte decorative și design, gastronomie, arte marțiale, fotografie și film) se vor transforma în stimuli puternici ai celor cinci simțuri. Fiecare domeniu artistic va avea trei componente prioritare: evenimentul principal, în cadrul căruia vor fi invitați artiști de renume național și mondial care îşi vor etala talentul prin intermediul unor spectacole de excepţie; componenta competițională are scopul de a contribui la promovarea și lansarea tinerilor artiști și totodată la stimularea creativității acestora; cea de a treia componentă, educațională, este cea în cadrul căreia artele TiMAF vor fi promovate prin workshopuri susținute de instructori din fiecare domeniu. Festivalul TiMAF va debuta în acest an cu evenimente şi concerte în aer liber, desfășurate la Sala Sporturilor Horia Demian, culminând cu un spectacol incendiar al celor de la Parov Stelar”, spun organizatorii.
Related posts
-
„Teatrul Umbrelor” și „O poveste de Crăciun”, în acest weekend, la Puck
Cei mici sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la... -
Tradițiile arhaice ale Munților Apuseni și cântece tradiționale din județul Cluj, prezentate la Academia Austriacă de Științe din Viena
Tradițiile arhaice ale Munților Apuseni și patrimoniul imaterial din județul Cluj au fost prezentate luni, 15... -
Concert de colinde și obiceiuri de iarnă
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca invită publicul în atmosfera caldă și plină de lumină...
