Astăzi, la Bruxelles, liderii Uniunii Europene aleg primul preşedinte permanent al UE şi Înaltul Reprezentant al Afacerilor Externe.Fostul premier britanic, Tony Blair este principalul favorit pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Europene. Franţa şi Germania şi-au exprimat obţiunea în susţinerea unui candidat belgian şi anume a premierului Herman von Rompuy.
Funcţia de preşedinte permanent al Uniunii şi cea de Înalt Reprezentant al Afacerilor Europene, prevăzute de Tratatul de la Lisabona vor intra în vigoare la 1 decembrie. Pentru păstrarea echilibrului, care este un factor decizional esenţial, una dintre funcţii va aparţine unui reprezentant de centru-dreapta, iar cealaltă, în funcţie de rezultatele alegerii, va fi ocupată de un politician de centru-stânga.
Cel care va fi ales să reprezinte afacerile externe, va fi, de asemenea vice-preşedinte al Comisiei Europene, iar printe atribuţiile sale se numără gestionarea unui buget de miliarde de dolari şi conducerea unui nou corp diplomatic de aproximativ 5000 de persoane.
Printre candidaţii pentru postul de preşedinte al Uniunii Europene se numără olandezul Jan Peter Balkenende, luxemburghezul Jean-Claude Juncker şi fosta preşedintă a Letoniei, Vaira Vike-Freiberga .
Mandatul preşedintelui va dura doi ani şi jumătate, spre deosebire de sistemul vechi în care liderii erau aleşi pentru o perioadă de 6 luni.