Despre Transnistria s-a scris mult şi nu putem afirma că este o problemă ignorată. În dialogul internaţional, la nivelul forurilor de securitate, ca şi în diplomaţia bilaterală, subiectul transnistrean îşi caută rezolvarea, în contextul stabilizării şi securităţii regiunii extinse de la Marea Neagră. Iar, în soluţionarea conflictului transnistrean s-au implicat, mai mult sau mai puţin, atât o serie de state cu interese diverse în zonă (Rusia, Ucraina, România, SUA), cât şi unele organizaţii regionale (UE, OSCE) şi internaţionale (ONU, prin Înaltul Comisariat, colateral şi NATO).Nu mai este un secret că abordând chestiunea transnistreană, Chişinăul şi Tiraspolul au mizat pe un sprijin financiar din partea mai multor instituţii şi organizaţii internaţionale, transnsaţionale şi regionale. Că acumuluarea fondurilor străine (europene, americane, ruse, internaţionale) în dezbaterea reglementării transnistrene a devenit o prioritate naţională pentru Chişinău şi o resursă de manifestare pentru Tiraspol o ştie orice subiect care a avut interes tangenţial cu acest subiect. Recent, NATO, GUAM şi UE au luat poziţii similare în dosarul transnistrean, semn că acesta ar putea să revină iarăşi pe agenda comunităţii internaţionale. UE chiar a dispus alocarea unor milioane de euro, în contextul semnării în perspectivă a Acordului de asociere între UE şi Republica Moldova, pentru că una din condiţiile prioritare a semnării acordului constă în reglementarea conflictului transnistrean.
Litera şi politica
Mai mulţi politicieni de la Chişinău flutură un enunţ deja arhicunoscut: Republica Moldova trebuie să devină mai atractivă ca regiunea separatistă Transnistria şi astfel o va putea aduce pe aceasta în câmpul constituţional moldovenesc. I se atribuie formularea „geostrategică” lui Dorin Chirtoacă sau, mai nou, premierului basarabean Vlad Filat, doar că este una arhicunoscută, încă de pe vremea când Vlad Socor era conectat pe acest subiect, inclusiv în dezbaterea proiectului Strategiei 3D care a fost expusă de o bună parte din societatea civilă.
Mediatizarea excesivă de care s-a bucurat actualul premier basarabean Vlad Filat de către mass-media, venit la Bucureşti să ne convingă că Transnistria este subiectul care va sta încă mult timp pe agenda guvernării de la Chişinău, şi, care a reiterat aceleaşi convingeri referitoare la reglementarea diferendului transnistrean existente şi pe vremea lui Voronin a lăsat multe semne de întrebare.
Gestionarea dosarului transnistrean în Republica Moldova este lăsată la cheremul Alianţei „Moldova Noastră”. Actualul vicepreşedinte al parlamentului Republicii Moldova, preşedintele AMN-ului, fost primar al Chişinăului, Serafim Urechian este responsabil de dosarul transnistrean. Aşa zisul Minister al reintegrării, reorganizat astăzi în direcţie, este gestionat de jurnalistul Victor Osipov, purtătorul de cuvânt al AMN-ului. Memoria este vie în ceea ce priveşte relaţiile fructuoase pe care le avea Serafim Urechian cu liderul separatist Igor Smirnov şi întâlnirile, inclusiv bahice, pe care le aveau aceştia în preajma alegerilor din 2005, când, de altfel, s-a bucurat de asistenţă transnistreană în campania electorală. Tot, în acea perioadă, Serafim Urechian s-a erijat ca adept al „federalismului”. Şi atunci, mă întreb, dacă este întâmplătoare opinia „locotenentului” său, Victor Osipov, chemat să normalizeze relaţiile basarabeano-transnistrene, care s-a arătat favorabil ideii de instituire a unor consulatele străine în regiunea separatistă. Să fie un prim pas de reeditare în spaţiul public basarabean a ideii federaliste, care a fost abandonată de fosta guvernare comunistă?!
Formula „euroregională” ucraineană pentru Transnistria
Recent vizita secretarului Consiliului de securitate şi de apărare a Ucrainei Raisa Bogatâreva la Chişinău şi la Tiraspol s-a exprimat printr-o nouă soluţie politică pe care a lansat-o Kievul în dosarul transnistrean. Bogatâreva a propus aplicarea modelului „euroregional” pentru regiunea transnsitreană. Mi-am adus aminte de formulele „euroregionale”moldo-ucraineano-română (Prutul superior şi Dunărea de jos), care au fost îmbrăţişate de preşedinţii celor trei state implicate în proces Emil Constantinescu, Leonid Kucima şi Petru Lucinschi în anul 1997. Este curioasă formula „euroregională” cu care ispiteşte statul ucrainean părţile implicate în conflict şi este bine de ştiut de ce model aplicat în alte zone geografice s-a ghidat Kievul. Este vorba de euroregiunea „Tirolul de sud” sau de alte modele. Mai ales că formula „euroregională” presupune liberalizarea „frontierei” şi nu „securizarea” acesteia. Adică ucraineni vin de data aceasta cu „laxative”… Şi nu este întâmplător nici faptul că politicianul Andrei Popov( directorul Asociaţiei de Politică Externă şi directorul de comunicare publică a Rompetrolului în Republica Moldova) , din partidul lui Marian Lupu şi Oleg Serebrian(PDM), s-a arătat entuziast faţă de modelul „euroregional” lansat de administraţia ucraineană. Doar că se subînţelege că sub paravanul acestei formule „europene” se ascunde o imensă „găinărie” ucraineană. Şi cum astăzi diplomaţia ucraineană este cârmuită de Petro Poroşenko, cumnatul actualului preşedinte ucrainean, care a mai surprins cu iniţiative în dosarul transnistrean şi care are nişte interese economice în Republica Moldova şi în regiunea separatistă transnistreană. Nu este nici prima ofertă ucraineană şi nici ultima pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Să ni le reamintim:
Planul Poroşenko
Ne amintim că au existat proiecte ucrainene, cum ar fi proiectul actualului ministru de externe ucrainean Petro Poroşenko, fost consilier de politică externă al preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko, care a propus în primăvara lui 2005 un plan de rezolvare al conflictului, inspirat după planul Evgheni Primakov din anul 1997. Acest plan a constituit un semnal că statul ucrainean a decis să se afirme ca actor cu interese regionale adoptând o politică externă activă în vecinătatea imediata, preluând şi/sau transformând ideile ruseşti în propriul folos. Planul propunea statut de egalitate între Republica Moldova şi Transnistria ca părţi semnatare ale unui acord alături de Rusia, Ucraina şi OSCE. Cei trei actori internaţionali urmau să fie puteri garante în aplicarea acordului, ceea ce excludea din nou România din formatul rezolvării conflictului şi forma un arc protector Rusia- Ucraina. Planul viza recunoaşterea sovietului suprem al Transnistriei( legislativul de la Tiraspol) ca o autoritate legitimă în urma unor alegeri care urmau să se desfăşoare în octombrie sau noembrie 2005 şi prin care, probabil, se speră ca liderii rezultaţi să fie pro-ucraineni. Planul „Petro Poroşenco”, care în acel moment era adeptul unei politici de apropiere faţă de Rusia, a fost ajustat de experţii Ministerului de Externe ai Republicii Moldova şi de consilierii lui fostului preşedinte moldovean Vladimir Voronin. Planul lui Poroşenco adoptă conceptul lansat de Primacov în anul 1997 care prevedea autorizarea Rusiei şi Ucrainei ca „garanți” ai aranjamentelor post– stabilizare şi ca „arbitri” în disputa dintre Chişinău şi Tiraspol. Planul Ucrainian propunea autonomia şi federalizarea Republicii Moldova şi încearcă să substituie formula protectoratului rusesc din anii 1997-2004 cu un protectorat ruso-ucrainean.
Planul Iuşcenko
Un alt plan ucrainean de reglementare a diferendului transnistrean a fost cel propus de şeful statului ucrainean Victor Iuşcenco sau altfel spus planul de la Vinniţa, prin cei şapte paşi enunţaţi la Summitul GUUAM de la Chişinău din 22 aprilie 2005. Planul criticat de majoritatea participanţilor la Summit, inclusiv de societatea civilă basarabeană şi ucraineană, stipulează anumite tendinţe evoluţioniste în soluţionarea diferendului. Parlamentul basarabean considera că aceste probleme trebuie să-şi găsească rezolvare prin eforturi suplimentare din partea comunităţii internaţionale, conjugate cu eforturile energice ale Ucrainei. Deputaţii moldoveni au constatat că unele aspecte ale planului Iuşcenco ar putea leza suveranitatea RM, printre aceste aspecte se numără: ideea participării zonei transnistrene la promovarea politicii externe a RM şi ideea creării comitetului de conciliere. În opinia parlamentarilor moldoveni aceste elemente şi-ar putea găsi rezolvarea în baza normelor Constituţieie R. Moldova şi dreptul internaţional, precum şi în cadrul unui dialog constructiv cu noii lideri democraţi din zona transnistreană. Documentele adoptate identifica realizarea unităţii statale ca o prioritate primordială de dezvoltare interna a Republicii Moldova.
În loc de concluzii
Dosarul transnistrean constituie o piatră de încercare pentru politica externă europeană în sfera securităţii regionale. România, s-a arătat, de nenumărate ori că, este interesată să se implice în eliminarea acestui focar de instabilitate regională. Şi era cea mai credibilă voce expertizată în această temă. UE, SUA şi OSCE sunt de mai mult timp în căutarea unor soluţii viabile în problema transnistreană. Unele soluţii ale OSCE-ului au fost „sugerate” fin de expertiza rusească. Pentru că Rusia constituie cel mai important actor în acest conflict. Şi pentru ca să existe bune intenţii pentru acest dosar, Rusia trebuie să-şi evacueze trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova, iar frontiera moldo-ucraineană să fie perfect securizată. Dacă UE chiar vrea să fie implicată în identificarea unor soluţii în dosarul transnistrean trebuie să se ghideze de Strategia europeană de securitatea europeană, publicată în 2003, care a fost adoptat o concepţie mai ofensivă a politicii europene de gestionare a crizelor într-o lume în care „marjele de manevră de care dispun grupurile non-statale pentru a juca un rol în afacerile internaţionale sunt considerabil crescute după sfârşitul războiului rece. Securitatea europeană şi internaţională este indisolubil legată de capacitatea în ansamblu a statelor de a menţine ordinea asupra propriului lor teritoriu. Restabilirea autorităţii statelor, acolo unde aceasta a dispărut, datorită delincvenţei statelor, constituie un ultim scop al politicii europene de gestionare a crizelor.
Şi este curios dacă noua variantă de soluţionare ucraineană ( aşa zis „europeană”) va fi acceptată şi de regimul separatist de la Tiraspol, pentru că enclava marşează isteric spre o unificare cu Rusia. Iar Smirnov astăzi schimbă şi constituţia republicii nerecunoscute, după chipul şi asemănarea lui.
A câta oară Ucraina ne flutură pe sub nas proiectele sale subversive pentru spaţiului basarabean şi transnistrean?! A câta oară?! Şi, culmea, aceste proiecte „transnistrene” sunt enunţate atunci când în vârfurile administraţiei ucrainene se instalează un personaj extrem de controversat: Petro Poroşenko.
