Mircea Toader (PDL), despre oamenii morţi în ger: „Au băut şi au adormit acolo”


Liderul deputaţilor PDL a declarat luni, la Realitatea TV, că majoritatea românilor care au murit în ultimele zile din cauza gerului au păţit-o deoarece „au băut şi au adormit acolo”. Ministerul Sănătăţii a anunţat azi că în România au murit în total 74 de oameni prin hipotermie severă.Liderul PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a apărat luni guvernul pentru modul în care a acţionat pentru deszăpezirea drumurilor şi pentru salvarea oamenilor din judeţele sinistrate. El a subliniat că dintre oamenii care au decedat în ultimele zile, doar unul a murit în maşină.
„Din 80 de oameni sau 64, câţi au murit, unul singur a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo”, a declarat Toader la Realitatea TV, la emisiunea Deschide Lumea.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în România au murit în total 74 de oameni prin hipotermie severă de la avertizarea de Cod galben de ger, emisă de meteorologi, până luni, majoritatea vicimelor fiind găsite în spaţii libere, şase dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Related posts

Leave a Comment